Știam că eu și Naomi avem ceva probleme la capitolul gusturi și tendințe, deoarece când am citit Aleasa Dragonului, un fel de basm, sunt conștientă, feminista din mine tot a simțit nevoia să urle ca din gură de șarpe și să dea cu pumnul în masă. Să zicem că am fost forțată de împrejurări să citesc Argintul (un fel de provocare) și am zis că măcar pentru fascinația pe care a stranit-o la alți cititori trebuie să-i mai dau o șansă autoarei.
Ei bine, rău am făcut pentru că nu mi-a plăcut nimic în afară de atmosferă, care este înfățișată impecabil și te transpune direct în mijlocul iernii rusești. În rest, nici personajele, nici intriga n-au fost pe gustul meu. Pe cât de bine se pricepe la descrieri, pe atât de slab trasează personajele. Nu-ți inspiră nimic. A început foarte frumos și, deși minimizarea asta brutală a statutului femeii mă enervează cumplit, aș fi acceptat-o dacă s-ar fi rezumat la mai puține perspective din care să redea povestea. Dar n-a fost singurul bai. Povestea suna bine, dar m-a pierdut în momentul în care intră în scenă al treilea personaj, Irina. Nu pentru că aș fi avut ceva cu ea, ci pentru că se complică scena prea tare și total fără rost. Un lucru vă spun sigur: e ultima carte de la Naomi pe care o citesc. M-a zăpăcit cu atâtea perspective, aș fi preferat să se axeze pe cele trei personaje feminine și să le aprofundeze trăirile. Pe scurt, cică ar fi un basm repovestit (nu cunosc originalul, habar n-am care ar putea fi, n-am auzit de el până să văd coperta cărții lui Naomi și nici n-am de gând să aprofundez subiectul, atât de tare m-a captivat).
Avem trei personaje principale și lupta lor cu dificultățile vieții. Myriam, fată de cămătar evreu, ce se vede nevoită să preia afacerea din mâinile prea slabe ale tatălui pentru a nu muri de foame. Wanda, fată de țăran bețiv, agresiv și sărac și Irina, fată de duce, cam urâțică și nu prea iubită, nevoită să se mărite cu frumosul, dar demonicul țar. Și după câteva capitole în care strângem banii datornicilor din sat și ne îngrijim de rochiile pe care trebuie să le purtăm prin casă, m-am trezit azvârlită într-o luptă de proporții gigantice dintre bine și rău, unde fetele astea, pe care nu prea ai cum să dai doi bani la început, se transformă în zmei cu biciuri și pe lângă ele apar o grămadă de personaje și altă grămadă de puteri magice (unele nu prea am înțeles de unde au apărut sau de ce) și evident încă o grămadă de obiecte încărcate de magie….Avem un rege al Iernii, destul de crud și un Zeu negru, un demon de foc și lupta lor pentru supremație în zonă. Avem nunți, peste nunți și niciun pic de chimie. Nici 2 stele nu simt nevoia să-i dau.
Premisa suna magnific: trei protagoniste feminine îndrăznețe și curajoase într-o reinterpretare a unui basm. Mi se promite magie și misticism, violență, durere, suferință, nedreptate, o luptă apocaliptică între bine și rău, un tărâm magic înghețat de o neasemuită frumusețe, creaturi fantastice și câte și mai câte și eram pregătită pentru o intrigă de basm. Și ce-am primit? Trei fătuce, îngrămădite, ce se cred buricul pământului și care nu-și ridică nici măcar un semn de întrebare când brusc și dintr-odată le lovește magia din toate părțile. Și că să pună capac și să mă amețească definitiv două dintre ele au povestea atât de asemănătoare și de insipidă încât mi-e imposibil aproape să fac distincție între ele. Bine, nici nu vreau să fac pentru că ar fi un efort inutil din care n-aș obține nicio satisfacție.
Naomi, din fericire, n-am mustrări de conștiință, ești apreciată la scară largă. Chiar n-ai nevoie de elogiile mele. O să mă reorientez spre scrieri mai profunde și mai animate decât ce mă provoci tu să citesc. Și pentru că suntem la capitolul fantasy și basm reinterpretat, îți recomand Ursul și privighetoarea ca sursă de inspirație pe viitor. Cam așa cred că ar trebui să arate ce ai vrut tu să faci. Dar nu prea ți-a ieșit. Nu prea ți-a ieșit deloc.
Alte recenzii de la Naomi Novik:
