Așa cum autorul ne anunță încă de la început, această carte nu este o biografie completă, ci sunt prezentate selecții ale unor momente importante, care au contribuit la convertirea conștientă și asumată a credinței.
Clive Staples Lewis s-a născut la Belfast, într-o familie de intelectuali și a moștenit de pe linia paternă firea tăranilor galezi, sentimentali, pătimași volubili, iar pe linia maternă o fire mai liniștită, cu spirit critic și ironic, ceea ce a sădit autorului o antipatie față de emoții, întrucât le considera periculoase și incomode.
A crescut înconjurat de cărți, multe și felurite, după cum se schimbau interesele părinților pentru anumite subiecte. Toată aura de seninătate care i-a învăluit primii ani de viață s-a risipit în jurul vârstei de opt ani, când i-a murit mama.
Relația cu tatăl lui s-a deteriorat iremediabil, însă a rămas apropiat de fratele său, care îi împărtășea pasiunea pentru o lume fantastică.
Viața grea s-a dezlănțuit când a plecat la școală, întrucât directorul de acolo era știut de frică de toată lumea, iar la un moment dat niciun institutor nu a mai dorit să lucreze la acea școală. Capitolul are un titlu sugestiv, “În lagăr”.
În anii care au urmat, alte școli s-au succedat, alți colegi l-au înconjurat, alte reguli au trebuit respectate, alți profesori și-au pus amprenta asupra lui. Din fiecare experiență a preluat câte ceva, pe de o parte și-a lărgit orizontul cultural, pe de altă parte a adoptat stilul de filfizon. Bucuria care l-a însoțit în primii ani s-a făcut simțită tot mai rar.
Deschiderea spre divinitate s-a conturat încet, după primul război mondial, pe măsură ce prietenii lui au adoptat această cale. La început nu le-a înțeles alegerea. A continuat să citească și să discute cu cei ce își întorseseră fața către Divinitate, iar când a resimțit atingerea Bucuriei, a priceput că aceea era calea pe care trebuia să o urmeze și el.
Când ne rătăcim într-o pădure, vederea unui indicator este nespus de importantă. Cel care îl vede primul strigă: “Priviți!” Toți cei din grup se adună şi privesc îndelung. Dar când am găsit drumul și întâlnim indicatoare la fiecare câteva mile, nu ne mai oprim şi nu mai privim spre ele. Indicatoarele doar ne îndeamnă la drum și suntem recunoscători autorității care le-a aşezat acolo. Dar nu ne vom opri ca să privim; sau nu foarte mult; nu pe acest drum, chiar de-ar fi stâlpii din argint, iar literele de aur. “Vom ajunge la Ierusalim.”
Prima jumătate a cărții m-a dus cu gândul la “Hronicul” lui Lucian Blaga. Am avut aceași trăire citind despre dificultățile pe care le-a îndurat, doar că întâmplările nu mai aveau loc pe meleagurile noastre, ci în Anglia anilor 1900. În partea a doua, cartea a curs într-o altă direcție, C. S. Lewis a amintit lecturile care l-au marcat și a enunțat pe scurt ideile pe care le-a desprins din ele.
Parcurgerea acestei cărți mi-a transmis și mie o stare de bucurie, așa că o recomand cu căldură.
Alte recenzii de la C. S. Lewis:
