L-am descoperit pe Oleg Serebrian cu “Cântecul mării” și nu am întârziat să trec și la “Woldemar”, cea de a doua parte a trilogie.Recunosc, așteptările mi-au fost depășite. Dacă prima parte este mai mult o cronică a evenimentelor nefaste desfășurate în Cernăuțiul anilor ‘40, “Woldemar” prezintă pe lângă ficțiunea istorică (anii ’60 ai URSS-ului), un roman psihologic de amploare. Multe pasaje împletesc cu o măiestrie dureros de frumoasă soarta noastră ca popor, mereu în căutarea identității naționale.
Cu toții suntem la un moment dat al vieții noastre în căutarea unei apartenențe și identități. Poporului basarabean/moldav (zii cum vrei) în special îi este caracteristică această dilemă de apartenență. Până și azi avem o societate scindată în mai multe tabere, unii se consideră români, alții ruși și mai sunt și a treia categorie de naționaliști care militează pentru “limba moldovenească”. Chiar și o sărbătoare sfântă precum “Crăciunul” o sărbătorim de două ori, din teama de a da greș. Aceste dileme pe care le avem noi ca popor sunt parțial tratate în acest roman, însă într-o manieră voalată cu măiestrie. (Ei bine, aici se vorbește despre Cernăuți, însă asocierea de mai sus este percepția mea subiectivă.)
Revenons à nos moutons…
Romanul are drept naratori pe Marta și nepotul ei Woldemar. Acesta din urmă este personajul cheie al operei. La prima vedere un băiețel obișnuit, curios din fire și năzbâtios. Descoperim pe parcurs prin întrebările lui Woldemar un copil deosebit, cu o agerime ascuțită. Chiar m-au amuzat unele întrebări incomode acordate bunicilor. Pe de altă parte, este un copil închis în sine, care se ascunde după o mască a perfecționismului cu frică camuflată adânc într-o tristețe covârșitoare. Un copil cu un suflet solitar, vulnerabil, de-o sensibilitate nesănătoasă, un amestec imposibil de “foarte copil” și “foarte matur”.
O altă tematică profund trată în acest roman este 𝘮𝘢𝘳𝘨𝘪𝘯𝘢𝘭𝘪𝘻𝘢𝘳𝘦𝘢 și incapacitatea noastră ca popor de a accepta oamenii care se diferențiază de masă. Cu cât te vei deosebi mai mult, cu atât vei fi împins mai spre marginea drumului sau chiar scos de pe carosabil. Au o soartă foarte grea astfel de oameni și nu toți îi rezistă.
𝘍𝘦𝘮𝘦𝘪𝘢 𝘴𝘰𝘷𝘪𝘦𝘵𝘪𝘤ă-𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘵ă este și ea bine descrisă aici din perspectiva celor trei femei care vor forma personalitatea lui Woldemar: străbunica Marfina, o țărancă bătrână și blajină; bunica Marta, care a trecut prin gulag; mama vitregă Iuliana, femeie autoritară și neîmplinită. Fiecare din noi te-a vrut altceva, și-a proiectat pe tine năzuințele ascunse.
Având la cârmă un narator iscusit, navighează pe apele tulburi ale comunismului. Indubitabil, recomand!
Recunoștința e o monedă la îndemâna noastră oricând și mulți nici nu își dau seama ce scumpă poate fi.
Cele mai dure lovituri nu sunt de la pumni și vin pe neașteptate… Să nu te plângi și să nu contez pe ajutorul nimănui.
Nimic nu doare mai tare decât un suflet mort reanimat.
Omul e ca o gemă. Depinde mult de cum e șlefuită, dar contează mai ales ce fel de piatră e. Un giuvaiergiu foarte iscusit va ști să facă dintr-un ametist o minune, așa încât până și un ochi priceput să-l creadă un alecsandrit, dar nici cel mai pur și mai bine lucrat ametist nu va avea niciodată valoarea unui alecsandri.
Alte recenzii de la Oleg Serebrian:
