Romanul „La Răscruce de Vânturi” de Emily Bronte este o capodopera a literaturii universale şi cu cât îl analizez mai mult cu atât sunt mai uimită de profunzimea lui, de sensibilitatea autoarei cât şi de multitudinea învăţămintelor pe care le putem trage din el.
Hareton şi Catherine fiica sunt două personaje cu suflet bun şi plin de iubire, care, în context de răutate, privare de libertate, grosolănie, lipsă de umanitate, au scos la iveală umbrele omeneşti şi, cu greu au mai reuşit să ţină flacăra iubirii aprinsă. Şi totuşi, de îndată ce au avut parte de omenie, s-au reîntors la adevarata lor natură, s-au deschis, curăţat şi arătat sufletul.
Heathcliff în schimb, este un personal al cărui suflet a fost profund tulburat de neputinţa de a trăi iubirea împărtăşită cu Catherine mama iar durerea provocată de moartea ei a fost atât de intensă încât a fugit de ea devenind astfel un om foarte aspru, dur şi răzbunător.
Este un roman despre sufletul omenesc şi toate umbrele care sălăşluiesc în el, în fiecare dintre noi. Ne arată în antiteză ce se întâmplă cu omul când acţionează din umbre şi cand alege totuşi calea iubirii în ciuda tuturor greutăţilor.
Intreaga atmosferă apăsătoare a romanului este întărită prin stilul gotic folosit cu case părăsite, degradate, peisaje triste, apariţia stafiei lui Catherine, coşmarurile, manifestarea forţelor malefice prin abuzurile cauzate lui Catherine fiica dupa căsătoria cu Linton, felul în care Heathcliff îi îndobitoceşte pe Linton şi Hareton, lăsându-i needucaţi şi vorbindu-le mereu dur şi răutacios.
Romantismul este prezent prin intensitatea sentimentelor şi a iubirii dintre Heathcliff şi Catherine mama în constantă comuniune cu natura, a izolării de societate şi a sentimentului că nu este inteles de aceasta, prin neîmplinirea iubirii şi a morţii celor doi îndrăgostiţi.
Realismul uneşte romantismul şi goticul şi adaugă veridicitate descriindu-ne de fapt Victoriană de la acea vreme chiar în timpul revoluţiei industriale, caracterizată prin condiţii precare de viaţă, sărăcie, dominante în moţia lui Heathcliff şi a prezenţei bărbatului ca autoritate ca soţ sau tata, când femeile nu prea aveau un cuvant de spus.
Vă recunosc că au fost momente în care mi-a fost greu să-l citesc, chiar am făcut pauză de 1-2 zile ca să pot face faţă la intensitatea emoţională şi mă bucur că am avut curajul să merg mai departe şi să-l termin.
Emily Bronte, deşi a trait o viaţă scurtă şi a scris doar acest unic roman, ne-a arătat universul ei interior plin de bogăţii.
Alte recenzii de la Emily Bronte:
