Culoarea purpurie de Alice Walker este una din lecturile mele de anul acesta. E una din puținele cărți despre care am zis răspicat că nu mi-a plăcut, imediat am terminat-o de citit. Acum, la câteva luni după lectură, realizez că nu știu dacă neplăcutul nu este, de fapt, durere. Câtă durere – născută din nedreptate poate exista în aproape 300 de pagini? Infinită neputință, urlet mut și durere greu de ascuns în spatele cuvintelor.
Romanul acesta, puternic feminist, interzis cândva, dar câștigător de Pulitzer (1982) și National Book Award. Fie că ți-a plăcut, fie că te-a durut fiecare pagină citită, această carte cult devine, prin temă, imposibil de uitat. Culoarea purpurie este oglinda în care privești femeia și nedreptățile – multe la număr, pe care ea trebuie să le îndure doar pentru că este cine este.
Avem un număr mare de personaje ce intră frecvent în contact direct cu Celie Johnson – protagonista întregii povești, cea care, poate și datorită originii sale – este afro – americană, consideră că merită tot ceea ce i se întâmplă. Celie nu este prima femeie de culoare în centrul unei povești absolut sfâșietoare.
Culoarea purpurie evidențiază rolul femeii în Georgia anilor 30, arătă atitudinea bărbatului față de aceasta și cum este tratată de cei din jur– de parcă a greșit până și pentru că s-a născut și respiră același aer.
Celie are doar paisprezece ani atunci când îi scrie scrisori lui Dumnezeu – cu multe greșeli, fără să ascundă vreo secundă realitatea pe care o trăiește. E modul ei de a nu se simți singură în această lume crudă și total nedreaptă – pe care nu o înțelege întru totul, dar o acceptă, căci nu are nicio putere să facă altfel. Această copilă, căci nu poate fi numită femeie la vârsta fragedă pe care o are, este complet nefericită chiar și în propria familie. Nu avea drepturi, ci doar obligații. Aici, unde ar fi trebuit să se simtă iubită, protejată și în siguranță, a simțit, pentru prima dată, nedreptatea și nefericirea de a fi femeie.
Abuzată și despărțită de proprii copii, Celie este forțată să plece de acasă, să trăiască lângă un alt bărbat. Și nu te gândi că, odată cu plecarea, norocul i-a surâs cumva, dimpotrivă. A continuat să fie tratată ca sclavă. Nimic nu se schimbă în exterior, dar își duce viața de pe o zi pe alta, fără să riposteze în vreun fel.
Până să înțeleagă faptul că viața nu e doar așa cum credea ea, că nu e doar așa cum a simțit până la întâlnirea cu Scumpi, zilele și-a dus printre bătăi nemărate și jigniri fără număr – de i s-a făcut, pur și simplu silă de propria existență. Nimeni nu-i poate schimba trecutul dureros, dar Celie are nevoie de un model de putere, de frumusețe interioară, de forță care să o poarte prin necunoscut, să o învețe să zboare și să viseze în ciudat tuturor îngrădirilor de care are parte în acel moment.
Tot ce e necunoscut și interzis – de reguli nescrise și atitudini impuse devine extrem interesant pentru Celie – care începe să vadă realitatea în alte nuanțe și să simtă ceea ce nici măcar nu știa că există și poate simți.
Chiar își recomand să citești și să afli dacă a reușit Celie să câștige lupta cu sine, cu societatea, cu regulile și cu alte bariere imposibil de trecut în acea perioadă, în acele condiții. Culoarea purpurie este cumulul de lupte pe care femeia de culoare le poartă într-o lume a bărbaților, în care lipsa de educație, de respect, dreptul la alegeri, la apărare etc fac diferența și declară învingători pe adevărații lași, pe falșii deținători ai puterii și dreptății. Oare a căpătat Celie curaj sau a rămas supusă nedreptăților?
Alte recenzii de la Alice Walker:
