Fernanda Melchor a reușit să stârnească vâlvă mare în sat, mai ales în satul cititorilor consacrati. Cele doua tabere în care s-au împărțit alesii notorii, sunt nimeni alții decât Pro sau Contra acestei cărți. Și poate nu atât contra, cât nu au reușit sa îi ducă lectura până la capăt, ori nu s-au împăcat cu scrisul dezinvolt al Fernandei.
Marii consumatori de buchie scrisă au mai spus multe despre stilul autoarei atât de apropiat cu cea a portughezului Saramago.
Fără dialog clar, fără propoziții scurte. Cititorul este lăsat să decidă unde se termină un gând, ori îl va prinde special în ale citititului, pentru că o dată ce lași lectura, riști să uiți unde ai ramas. de aceea, notițele sunt binevenite.

Despre ce este cartea.
„Sezonul urganelor” nu are nimic în comun cu subiectul cărții, mai mult ține de lipsa lor, a uraganelor, și apariția acestora abia spre sfârșitul lecturii, pentru că arșița din carte a simțit-o și plaja pe care a fost citită. Poate fi un uragan la figurat, unul de emoții complicate, care-ți lasă un nod greu de descurcat, în gât, cu un gust amar de tot. Până la urmă, suntem cuprinsi de istoria unei crime, legate strâns de cea a unui sat întreg. Suav iți aduce aminte de povestea Kiei din „Acolo unde cantă racii”. Povestea satului La Mantosa începe cu odioasa crimă a vrăjitoarei locale.
Ceea ce urmează este un portret brutal al claustrofobiei unui oraș mic, în care masochismul este o închisoare și corupția nu este doar instituțională, ci și una domestică, cu familii rupte de incest și violență. Propozițiile lungi și șerpuitoare ale lui Melchor fac cartea aproape literalmente de nerenunțat, schimbându-ne înțelegerea evenimentelor cheie, trăgându-ne continuu din unghiuri noi. Obiectivul nu este claritatea, ci complicația acestor momente.

Și ca să fim corecți până la urmă, vrăjitoarea este un personaj atât de flotant, încat ar fi putut fi schimbată cu oricare alt locuitor din acest sat, încât el nu contează, atât de bun a fost subiectul. Cred că autoarea s-a gândit să-i adauge un pic de picanterie poveștii.

Pentru cine a fost scrisă această carte?
În primul rând pentru cei cu stomacul puternic. Să ne fie cu scuzare dar, autoarea știe cum să șocheze, și să-ți pună la încercare imaginația ori rezistența la cele mai deocheate ipostaze în care poate nimeri doi ochi curioși.
Cartea este pentru cei care nu au limite laice, habotnice sau au șters de mult granița acelui „normal” inventat de cenzură. Ori lumea deparavată, care este descrisă de Melchor, a reușit să șocheze și cei mai rezistenți critici. Lumea stafiilor drograte, a unei subculturi conchise cu cea pe care o știe majoritatea oamenilor, este greu de acceptat și lăsat să-ți intre în interiorul tău, în orizontul pe care-l construiești cu fiecare carte cititită.

„Sezonul uraganelor” este scrisă pentru cititorul trecut chiar și de 20 de ani, pentru că nu toți sunt gata să construiască scenele malefice și depravate din acel loc uitat de Dumnezeu. Păcat că nu avem un semn de limită de varstă, pentru cei care ar putea să o cumpere, deoarece acea copertă și descriere de pe verso o face romantizată.
Și cel mai interesant și/sau controversat aspect al acestei carti nu este subiectul său, deznodamantul, scrisul sau stilul, ci anume personajele.
Nu le găsești cusur sau unitate de măsura, ele sunt omul și societatea aflată în derivă, masca care abia se ține este întruchipată de câteva persoanje, iar adevarata descompunere inerentă este jucată impecabil de alte caractere.

Fernanda Melchor nu are de gând să menajeze pe nimeni. Istoria care i-a trăsnit în cap și expus pe hârtie este cât se poate de lăudat, și atent cui de recomandat. Deși se poziționeaza ca o lectură ușoară de „plouă afară”, nu vă lăsați amăgiți de copertă și adnotare. Sunt cele mai frumoase costume pentru o istorie complicată, pe alocuri stresantă, cu un carnețel de notițe alături, cu refugiu pentru mulți de „Doamne ferește”, dar la final îți dai seama că este adevărul gol-goluț, afișat și condamnat la o executare pe un eșafod de mult uitat. Îl cheamă Prezentul.
Spor la citit.

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

Stella PopaFost redactor168 articoleToate articolele

N-am avut de ales, efectiv n-am avut de ales. De mic copil am avut în fața mea doi adulți care citeau. Mama citea detective și classică rusă, tata citea romane istorice și de aventură. Prima mea „păpușă” a fost o carte și se numea „Muzicanții din Bremen”. Biblioteca părinților îmi părea atât de grandioasă, încât le-am zis într-o zi că a mea va fi și mai mare! Încă puțin și o să-i întrec.Cine a spus că cei mici copiază deprinderile părinților a avut dreptate, eu sunt un exemplu al acestui gând frumos, asta recomand și părinților care au copii mici. Imaginația, vocabularul, bunele maniere, ambiția și eliminarea prejudecăților sunt cele mai importante aspecte ale unei lecturi timpurii.Gustul bun se deprinde, acesta nu apare de la sine. Părinții mei au fost și sunt un exemplu, o să continui același drum pentru că fără lectură deja nu-mi pot imagina viața, este „oxigenul” conștientului și al subconștientului meu. Frumosul absolut fără de care nu-mi pot percepe existența.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted