„Parisul nu te lasă să uiți” este un roman de ficțiune istorică scris de Ellen Feldman, o carte pe care am citit-o la sfârșitul anului trecut și care m-a frapat.
În primul rând m-a atras titlul la acest volum, apoi coperta, iar pe urmă povestea sa, odată descoperită. Cartea este despre supraviețuire și dragostea de mamă, compromisuri și secrete care pot sfâșia suflete.
„Parisul nu te lasă să uiți” ne relatează povestea vieții unei mame cu fiica ei, pe două planuri temporale
Înainte, pe timp de război, în Parisul ocupat de germani. Și după, în 1950, în New York, la mulți ani după război, când aparent lucrurile sunt calme.
Personajele acestei cărți sunt tânăra Charlotte și fiica ei, Vivi.
Parcurgând cartea, care poate părea puțin complicată la început până îi prinzi firul, aflăm despre puternica mamă singură Charlotte care trăiește alături de mica ei fată, Vivi, și lucrează într-o librărie, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, la Paris.
Femeia luptă cu orice forță și resursă pentru viața ei și a micuței, pentru a supraviețui condițiilor vitrege dn timpul războiului care a întunecat Europa. Charlotte nu vrea să fie o victimă a evenimentelor. Ea devine o supraviețuitoare, luând decizii spontane dar mai ales riscante pentru a trăi cât mai mult și a o scoate pe Vivi din acest coșmar.
Însă, așa cum ne dăm seama mai târziu în carte, atunci când o descoperim pe femeie și pe fiica ei la New York, la mulți ani după război, s-ar putea ca următorul capitol din viața ei să fie chiar și mai crunt și dureros decât anteriorul, din timpul conflictului.
Deciziile luate în trecut și alegerile ei o vor bântui mai târziu când fata ei, acum aproape adolescentă, începe să-i pună întrebările la care nu ar fi vrut să fie niciodată nevoită să răspundă
Fiind mică în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Vivi nu prea mai are amintiri clare de atunci și începe să vrea să afle mai mult despre trecut și despre așa zisele sale origini evreiești. În plus, tatăl ei este absent din peisaj iar o așa zisă mătușă care vrea să o ajute mai mult îi tulbură liniștea mamei sale, care încearcă să uite și să șteargă cu buretele ce a fost atunci.
„Parisul nu te lasă să uiți” spune o poveste înduioșătoare, teribilă, dar plină de emoție, în care o mamă tânără, singură, are de luat decizii care o vor chinui apoi toată viața. Iar aceste hotărâri o pot costa viitorul liniștit și relația frumoasă pe care o are cu fiica ei adorată, de care n-ar vrea să se despartă niciodată.
Alternând între Parisul din timp de război și New York-ul anilor 1950, istoria acestui roman este plină de dragoste, alegeri imposibile, rezistență, explorând perfect ideea că supraviețuirea nu vine niciodată fără un cost de plătit la pachet.




