”Drumul spre Los Angeles” de John Fante este primul roman scris de autor și face parte din seria de cărți care îl are ca protagonist pe Arturo Bandini, alter ego-ul scriitorului. Această carte a fost lansată pe piață abia după moartea autorului și abia după vreo cincizeci de ani de la scriere.
Nu pot zice că acest roman m-a marcat în vreun fel
La început am admirat personajul care era pasionat de lectură și era în felul lui un răzvrătit, cam la fel cum mă consider și eu. Dar apoi, băiatul o ia pe o pantă bolnăvicioasă și se comportă total inedecvat, creându-și în minte o lume a lui în care el e cel mai puternic și cel mai bun, în care se luptă cu morile de vânt și cu ciudățeniile lumii.
De fapt, el este cel care devine un ciudat, un inadaptat, un sălbatic, care o ia razna și își închipuie tot felul de lucruri, crezându-se în permanență persecutat de toți cei din jur, ba chiar și de propria familie.
”Drumul spre Los Angeles” de John Fante ne introduce în lumea lui Arturo Bandini
Acesta este un adolescent american cu origini italiene, și totodată alter ego-ul scriitorului. El trăiește într-o lume a imaginației și înoată într-o multitudine de gânduri negre, crezându-se în permanență hărțuit.
Romanul, care de altfel este destul de scurt, slavă Domnului pentru asta, nu mi-a plăcut cam deloc. A fost prea mult pentru mine. Personajul, de abia un băiat, cu așa gânduri în cap și cu asemenea purtări violente, chiar sadice, mi s-a părut prea crud, deși realist creionat. Mi s-a părut că autorul a cam îndrăznit ca scriere și ca subiect pentru vremurile la care a produs opera. Poate că de aceea volumul nici nu a văzut mai devreme lumina tiparului.
Povestea din ”Drumul spre Los Angeles” a lui John Fante este cu adevărat doar despre Arturo Bandini, despre familia lui, imaginația lui extraordinară, dar care creează monștri
Mai pe scurt, este despre lumea în care el trăiește și prin care încearcă să răzbească. La un moment dat chiar își închipuie că ar fi vreun mare scriitor, așternând idei după idei pe hârtie pentru ca mai apoi să devină el însuși scârbit de creația sa.
Tânărul este ignorant, necopt și total absorbit de sine. Deși este un mare cititor, acesta nu citește ceva pe măsura minții și vârstei lui, așa că încă de la început pasiunea asta a lui îi aduce mai degrabă necazuri decât bucurii. Atunci când cuvintele mari care îi ies pe gură fără să le știe sensul sunt eliberate, lumea din jur îl consideră mai întâi un erudit, superior ei, dar mai apoi tocmai aceste cunoștințe îl bagă în bucluc și îi încețoșează mai tare mintea, făcând mai degrabă un talmeș-balmeș.
