Traumele transgeneraționale sunt printre fenomenele care ne distorsionează cel mai mult și cel mai tare starea de sănătate mentală. Le conservăm într-un soi de patrimoniu fatidic, astfel încât ajungem să le tot cărăm în spate și să ne automutilăm. Pentru că, da, suntem o generație fatalistă, prinsă într-un constant joc de-a iertarea. În volumul „Aripi peste timp”, apărut la editura Creator, Melania Flitan apelează la ceea ce se numește scris terapeutic.
Voi face aici o mică incursiune și o să vă spun că termenul „scriere terapeutică” a fost folosit pentru prima dată de James W. Pennebaker, sociopsiholog și cercetător, în anii 1980, pentru a descrie folosirea scrisului ca instrument de vindecare și creștere personală. Pennebaker este considerat unul dintre pionierii scrierii terapeutice și a efectuat cercetări ample pe acest subiect.
Scrisul terapeutic este, astfel, o formă de expresie care implică utilizarea storytellingului ca instrument de autodescoperire, procesare emoțională și vindecare. De obicei, implică scrierea despre gândurile, sentimentele și experiențele cuiva, cu scopul de a obține o perspectivă, de a reduce stresul și de a îmbunătăți bunăstarea emoțională. Poate lua multe forme, inclusiv jurnal, scrisori, poezie și proză. Accentul nu se pune pe producerea unui scris lustruit, ci mai degrabă pe actul scrisului în sine și pe beneficiile terapeutice pe care le poate oferi.
Unele tehnici obișnuite utilizate în scrierea terapeutică includ narațiunea liberă, în care scriitorul creează continuu fără a-și cenzura sau edita gândurile și narațiunea reflectivă, în care scriitorul reflectă asupra unei anumite experiențe sau emoții și o explorează în profunzime.
În volumul „Aripi peste timp” găsim o îmbinare duală dintre narațiunea reflectivă care prezumă niște introspecții ale autoarei asupra unui trecut destul de traumatizant versus o narațiune liberă, dedicată exclusiv tămăduirii, vindecării de sine. Mici note de conexiune cu lucrări din psihologie au dat un fundament cărții, care, de altfel, nu are o pretenție literară excesivă. Dimpotrivă, este o carte foarte sinceră, deschisă, pe alocuri tulburătoare, despre regăsirea Sinelui în procesul iertării.
Se pare chiar, că autoarea apelează la acea spovedanie lăuntrică, în care se îmbină tot ce înseamnă iertarea de sine, acceptarea frământărilor lăuntrice și, mai ales, nevoia de pace spre care aspiră cu o ardoare aparte.
În egală măsură, n-aș putea trece cu vederea faptul că Melania Flitan nu abuzează de stările sale emoționale, ci dimpotrivă privește la rece majoritatea carențelor care îi justifică anumite stări sau acțiuni, ceea ce mi se pare o dovadă clară a maturității și asumării cu care scrie această carte.
Poate că nu veți primi răspunsuri la marile probleme ale gândirii care vă încearcă zi de zi, dar apelând la acest mic volum, s-ar putea să acceptați în sfârșit că sunteți un simplu om, cu bune și rele, cu provocări și vendete pe care vi le tot puneți în cârcă de-a lungul vieții.
„Aripi peste trecut” este acel caiet scris pe genunchi, în încercarea de a face pace cu un trecut zbuciumat. Este un soi de dialog cu propriile răni, cu Ego-ul pe care ai vrea să-l domolești, deși pare o misiune uneori imposibilă.
Alte recenzii de la Melania Flitan:
