609098

Cam la 2-3 luni fac o sesiune intensivă de shopping de cărți  – și nu glumesc când spun intensivă. Nu sunt genul de persoană care judecă o carte după copertă – e o zicală a englezilor care spune să nu faci asta niciodată, dar sunt sigură că și vouă vi se întâmplă să fiți atrași de o copertă. Ei bine, pe coperta asta era o fată cu părul roșu. Titlul și autorul îmi păreau cunoscute așa că mi-am luat privirea de la monitor și am îndreptat-o spre bibliotecă, da, era acolo: Parfumul de Patrick Süskind, bine o ediție mai veche – prima ediție în limba română, din 1989.

Ce-i drept, până atunci nu fusesem atrasă de cartea aceea cu coperți negre, însă citind și ce scria pe coperta IV mi-am zis că merită! Cartea se citește relativ ușor, iar povestea este una extrem de captivantă.

Patrick Süskind ne invită să pășim într-un cadru idilic: Provența secolului al XVIII-lea. În orașul Grasse ritmul în care se scurge viața este dictat de florile cele mai înmiresmate: lavanda, trandafirul, tuberoza, iasomia. Însă, liniștea acestei comunități este distrusă de o serie de crime oribile. Cineva ucidea tinere lovindu-le în moalele capului. Trupurile goale erau apoi găsite în preajma orașului.  Nimeni nu știe cine este ucigașul și care îi este scopul. Ucigașul era Jean-Baptiste Grenouille, care voia să creeze parfumul ideal iar pentru asta trebuie să ucidă 25 de fecioare pentru a le fura mirosul.

Va reuși Grenouille (broască, în franceză) să își ducă la capăt planul? Asta o să vă las pe voi să aflați!

Purtând subtitlul Istoria unui ucigașParfumul e o lectură care te intrigă, te prinde în mrejele ei și îți rămâne imprimată în memoria simțurilor exact ca parfumul tău preferat! Dincolo de povestea incitantă, romanul are ca subiect identitatea, comunicarea și moralitatea spiritului uman.

Parfumul s-a bucurat de un succes imens, devenind aproape peste noapte un bestseller internațional. A fost vândut în peste 16 milioane de exemplare, fiind tradus în 47 de limbi. În 2006, romanul a fost ecranizat în regia lui Tom Tykwer, avându-l în distribuție (printre alții) pe Dustin Hoffman.

Titlu: PARFUMUL
Autor: Patrick Süskind
An apariție : 2012
Editura: HUMANITAS FICTION
Nr. Pagini: 240
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 4022

Alte recenzii de la Patrick Süskind :

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Diana Elena Neaţă a fost redactor Booknation.ro și a scris 229 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Elena Neaţă aici.
Subscribe
Notify of
guest

3 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
kentlove

Neobisnuit motivul crimelor. O s-o am in vedere.

kentlove

Aoleu, ce bune au fost ultimele 50 pagini! Parca mi-a transmis si mie starea aia ce-i innebunise pe toti. :)) Am vrut sa distribui postarea, dar am vazut ca sunt singurul care a comentat pe aici. 😉