Recenzie ”Regele decăzut” de Rina Kent

de | aug. 23, 2023 | Recenzii cărți

Regele Decăzut de Rina Kent este primul volum din seria Royal Elite publicat în anul 2019 cu titlul original în engleză ”Deviant King”.

Dacă îți plac cărțile cu băieți răi și fete cuminți, cu adrenalină, război, ură, pasiune și nebunie, atunci această carte este pentru tine! Te avertizez, nu este cusută cu ață roz, este întunecată, malefică, tulburătoare și năucitoare, ideală pentru cei care savurează acest gen literar.

Elsa, este numită de invidioși ”Frozen” și nu degeaba i se spune așa. Are un caracter puternic, o frumusețe sclipitoare, este blondă, cu ochi albaștri și cu inima de gheață. Tânjește după un singur lucru, să termine liceul și să se înscrie la facultatea mult dorită. Simplu, nu? Însă ceea ce o așteaptă, în prima zi de școală, îi va spulbera și ultima firimitură de speranță. O privire provocatoare îndreptată spre regele școlii, face ca viața Elsei să fie îngropată în haos. I-a spus c-o va distruge. Iar el, întotdeauna se ține de cuvânt.

Aiden, este bogat, atrăgător, sexy, invidiat de băieți și adorat de fete. Este regele școlii, poate să clipească și orice dorință îi este îndeplinită. Totul la el este întunecat, misterios și negru, de la suflet până la minte. Este periculos să îl provoci, dar să te dorească este nimicitor. De ce este atât de obsesiv, posesiv și agresiv? Ce ascunde sub masca sa de demon? Oare Frozen îi va topi inima? Vă las pe voi să găsiți răspunsurile.

Citate preferate:

De departe, arăta ca un Dumnezeu. De aproape, el nu este altceva decât un monstru.

Aiden… Numele lui mi se înfige în gât ca fumul. El este fumul. Sufocant, alunecos și de nedescifrat.
Numiți asta instinct sau intuiție, dar ceva terifiant se ascunde în spatele acelui zâmbet ușor și a imaginii de vedetă a fotbalului.

Recomand această carte tuturor celor care sunt fascinați de poveștile de dragoste complicate, presărate cu lacrimi, suferință și un strop de nebunie.

Titlu: Regele Decăzut
Autor: Rina Kent
Traducător: Irina Fulger
An apariție : 2023
Editura: LITERA
Nr. Pagini: 368
Limba: Română
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 5961

Alte recenzii de la Rina Kent:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

4.7 3 votes
Article Rating
Elena Maria Mihu a fost redactor Booknation.ro și a scris 3 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Elena Maria Mihu aici.
Kinetoterapeut în Brașov.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments