Un joc de mistere
Știți bețișoarele de Marocco? Este jocul acela în care se ia un mănunchi de bețișoare (sunt un pic mai lungi decât palma) și se lasă să cadă pur și simplu.
Apoi cu un alt bețișor trebuie să îndepărtezi unul câte unul din grămadă, fără a le mișca pe celelalte.
Așa este și cartea noastră: ca și bețișoarele de Marocco.
Bucăți de poveste împrăștiate, aparent aleator, pe care le culegem una câte una.
Bucăți care par să nu le “miște” pe celelalte. Și trebuie să adunăm cât mai multe pentru a câștiga jocul și a pune cap la cap povestea.
La început ni se prezintă un mic arbore genealogic (“instrucțiunile”). La care recunosc că am apelat aproape la fiecare capitol, pentru a înțelege cine al cui fiu este, în ce an a murit, ca să pot pricepe ce legătură are cu toată istoria familiei.
Dar chiar și așa mi-a fost puțin greu să țin pasul. Nici vorbă să anticipez ce s-a întâmplat de fapt.
Personaje și întâmplări
Alfie trebuie să intre în ascunzătoarea din podea pentru a nu fi descoperit de bunicul său influent și dornic să scape de el. El, nepotul din flori care face neamul de rușine. Are doar 6 ani, nici nu prea știe foarte bine ce e aia rușine. Nu prea știe nici de ce trebuie să stea singur pe întuneric, într-un spațiu atât de mic, chiar și pentru el.
Tessa, bunica, este cea care îl convinge, promițând că mama lui va veni după el. Cândva. Speră repede.
Acum trebuie să se preocupe de poliția care amenință să îi spargă ușa.
O vor învinui pe ea pentru moartea soției lui Wilfred Hilton. Deși ea nu a făcut decât să încerce să o salveze.
Este o moașă pricepută, empatică și cu multă experiență. Dar Tessa James plătește, total pe nedrept, pentru ignoranța, aroganța si escrocheria doctorului Jenkins din Lewes.
Bella, din celălalt capăt al regiunii, se chinuie să fugă de la locul de muncă pentru a veni în ajutorul fiului ei. Însă totul îi este potrivnic. Se înjosește până la ultima treaptă a umilinței și reușește să plece, la limită, înainte de a fii prea târziu, speră ea.
Nenorocirile se țin lanț atât pentru Hiltoni cât și pentru familia James. Și totul pentru că Wilfred Hilton nu admite alte adevăruri decât cele ale sale.
Mândria, avariția și cruzimea nu îl lasă să judece limpede și distruge tot ceea ce soarta reușise să salveze.
Totul se învârte în jurul dispariției fetiței în rochiță roșie: Alice Hilton, nepoata lui Wilfred.
Au trecut aproape 50 de ani și totuși nimeni nu știe ce s-a întâmplat de fapt. Ei bine, nu chiar nimeni!
Două locații, două familii, două povești care merg împreună ca și drumul de cale ferată: nu se întâlnesc niciodată în același punct dar punțile dintre ele sunt extrem de puternice.
Dramă, thriller, împăcare și speranță.
Recunosc că nu mă așteptam la o formă narativă atât de complexă.
Cu atât mai mult cu cât personajele trăiesc drame puternice care le schimbă radical viața atât a lor cât și a întregii familii.
Dar nu se insistă chiar așa de mult pe ele și cred că tocmai acesta este punctul central al cărții: îți zice clar cine ce a pățit (mai puțin Alice desigur) dar tu trebuie să îți imaginezi tot calvarul prin care acesta a trecut de-a lungul anilor.
Toată suferința, toate momentele de epuizare sentimentală, de respingere, de neputință, toată lupta împotriva a tot și a toate.
Intrigile te lasă cu gura căscată. Dar tot timpul în același stil: iată ce s-a întâmplat! Ce părere ai?
Chiar așa: tu ce părere ai?
Alte recenzii de la Emily Gunnis:
