Recenzie „Punk 57” de Penelope Douglas

de | apr. 23, 2024 | Recenzii cărți

Așteptam de mult o carte scrisă de Penelope Douglas, dar care să fie diferită de seria ei de renume „Devil’s Night”, pentru că aveam nevoie de ceva mai soft și mai ales, ROMANTIC. „Punk 57” este o poveste pe care am citit-o acum mulți ani, dar pe care am recitit-o acum, cu ocazia traducerii de către Editura Epica. Este una dintre cele mai bune cărți din portofoliul ei și vă rog să mă credeți, o să vă îndrăgostiți de Misha și Ryen. Consider că mesajul cărții este foarte puternic și tema pe care o abordează nu este una care trebuie ignorată, așa că vă invit să o citit URGENT și să îmi mulțumiți după.

Personajele sunt extrem de diferite, însă așa cred că a vrut autoarea, să îi scoată clar în evidență prin diferențele lor. De la vârsta de 11 ani, Misha și Ryen au fost prieteni de corespondență, pentru că profesorii au crezut că sunt amândoi băieți și i-au adus împreună în programul de pen-friends. În curând, cei doi s-au super împrietenit și au continuat timp de 7 ani să își trimită scrisori. Nu s-au întâlnit în persoană și nici nu au vorbit vreodată la telefon, considerând că magia din relația lor este elementul anonim. Însă, totul se va schimba într-o noapte. 🙂

Au fost două lucruri care mi-au plăcut foarte mult la carte. Primul lucru a fost modul în care relația celor doi a evoluat. Mi-a plăcut cum au început să se cunoască de mici, cum și-au împărtășit secretele și lucrurile intime. Se iubeau de la o vârstă fragedă, dar nu au vrut să recunoască. Pe măsură ce au crescut, situațiile dramatice au început să se înmulțească și cei doi se pierd. Intervin dramele personale și lucruri care îi despart, însă fiecare interacțiune este intensă și plină de încărcătură. Nu am avut elementul de dragoste la prima vedere și chiar mă bucur, pentru că nu sunt fană și vreau să văd cum lucrurile evoluează firesc, natural și ceva mai încet.

Accentul este pus pe mesajul social, pe bullying-ul constant la care adolescenții sunt supuși și la schimbările pe care trebuie să le facă pentru a putea fi acceptați într-un anume cerc sau într-o anumită societate. Este trist, dar adevărat și extrem de ancorat în realitate. Misha acționează în acest fel și acest lucru îl macină pe interior. Vede anumite lucruri și le simte, însă nu se poate exprima fiindcă îi este frică de respingere și izolare. Unele pasaje au fost atât de triste, însă scot în evidență societatea actuală și sincer, pentru momentul în care cartea a apărut, este clar o previziune la care nu mă așteptam, dar care s-a întâmplat. Poate dacă toți vom avea mai mult curaj să ne exprimăm sau să spunem ceea ce vedem, mulți oameni nu ar mai suferi sau multe situații nu s-ar mai derula până într-un anumit punct. Depinde doar de noi să fim curajoși și să schimbăm lucrurile prin sinceritate și asumare.

CITIȚI CARTEA AND OPEN YOUR EYES. 

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Epica Publishing House

Titlu: Punk 57
Autor: Penelope Douglas
An apariție : 2024
Editura: EPICA PUBLISHING HOUSE
Nr. Pagini: 432
Limba: Română
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 55470

Alte recenzii de la Penelope Douglas:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Destine de sticlă” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie ”Destine de sticlă” de Florin Anghel Vedeanu

În volumul ”Destine de sticlă”, Florin Anghel Vedeanu ne propune o colecție de povești care îmbină realismul social românesc cu inserții suprarealiste. Deși eroii sunt fictivi, aspectele puse în discuție sunt de actualitate. Numele nu sunt alese la întâmplare, ele au...

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

0 0 votes
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 9 ani, 4 luni, 28 zile și a scris până acum 667 articole. Se află pe poziția 2 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments