Recenzie „Îngeri oameni. Povestea sufletelor pereche” de Maria Cristina Cămăraș

de | ian. 3, 2018 | Beletristică, Dezvoltare Personală, Fantezie, Literatură Contemporană, Literatura Română, Recenzii cărți, Spiritualitate

    Îngeri oameni. Povestea sufletelor pereche de Maria Cristina Cămăraș este acel gen de carte care, sub aparența unei povești ce pare a fi una simplă, reliefează o idee pe care de regulă noi tindem să o ignorăm, aceea a unei conexiuni puternice între realitate și imaginație, între ceea ce gândim și ceea ce simțim, între ceea ce vrem să existe și ceea ce există, între ceea ce vedem și ceea ce nu vedem, între ceea ce știm și ceea ce ne este teamă să aflăm.

    În opinia mea, povestea celor doi îngeri se cerea scrisă pentru a aduce lumină asupra celor două lumi diferite care se completează una pe alta, sunt integrate una în alta și niciodată nu vor putea să existe una fără cealaltă.

    Iubirea este infinită. Oricât am încerca-o noi să o limităm, apelând la diverse tertipuri doar pentru că ne este teamă că nu îi vom putea face față, ea continuă să existe și să se dezvolte. Iubirea este cea care ne leagă pe noi toți, oriunde ne-am afla. La kilometri distanță, mile sau poate chiar ani lumină. Iubirea este cea care ne reamintește tuturor că ne putem deschide oricând aripile ascunse. Ea este cea care ne ia teama de zbor și de înaltul cerului. Ea este cea care ne eliberează sufletul din strânsoarea fricii.

    Maria Cristina Cămăraș ne aduce în prim-plan doi protagoniști cumva neobișnuiți, în speță doi îngeri, care, deși împărtășeau aceeași esență, același gând și aceeași casă, erau totuși foarte diferiți. Pe de o parte îl avem pe Prim, care era liniștit, meticulos, răbdător și înțelept, cu toate că uneori era cam posac. Micul înger, de cealaltă parte, în schimb, era mereu tânăr, foarte curios, neastâmpărat, pus mereu pe șotii și fără prea multă experiență.

     O idee creativă a micuțului înger îi va aduce pe cei doi într-o călătorie dincolo de orice și-ar fi putut imagina. O călătorie într-o altă lume, cu alte destine, cu alte emoții și cu multe indicii ce vor alcătui o hartă către o destinație anume.

     Ziceam că eram doi oameni, sortiți să fim Suflete Pereche, dar nu știam asta de când ne-am născut, acest fapt abia mai târziu ne va fi făcut cunoscut și ne vom ascunde atât de bine unul de celălalt, în mod special, ca să ne fie cât mai greu să ne găsim. Vom întâmpina greutăți mari dar nu vom renunța niciodată să ne căutăm. Ce părere ai?

     Este simplu să ne ascundem, dar mai greu este să ne regăsim. Oare indiciile lăsate vor fi de ajuns pentru ca cei doi să se regăsească sau joaca lor de-a v-ați ascunselea îi va costa tot?

 

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE www.libris.ro

Titlu: ÎNGERI OAMENI. POVESTEA SUFLETELOR PERECHE
Autor: Maria Cristina Cămăraș
An apariție : 2017
Editura: CHARMIDES
Nr. Pagini: 175
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2722

Alte recenzii de la Maria Cristina Cămăraș:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Adriana Alexandra a fost redactor Booknation.ro și a scris 116 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Adriana Alexandra aici.
Dacă nu v-am plictisit încă, aruncați un ochi și pe aici 🙂 --->http://blog.avocatoo.ro/sfaturi-de-la-un-tratat-de-drept-anonim/
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments