Am mai spus că seria Regatul inocenților m-a captivat în totalitate. În același timp, nu pot devora volum după volum din cauza cruzimii cu care Theo Anghel făurește poveștile în această serie cu elfi. Nu are frică și nici limite când vine vorba să producă suferințe, mai ales în rândurile familiei Toril. Este de așteptat atunci ca nici în volumul patru să nu se dezmintă și să mai adauge câteva răni inimilor însângerate. Doar că de această dată începe să producă victime și în rândul elfilor.
—A făcut-o în fața mea. Și eu, închis acolo, n-am putut interveni. N-am putut s-o opresc. Doar am privit, în timp ce viața mi se scurgea din mine. Am implorat-o, i-am promis că va fi așa cum voia ea, dar nimic n-a convins-o. Și-a dorit să mă pedepsească. Dar asta e pedeapsă? Asta e moarte. Moarte!
Regatul inocenților. Cartea a patra pornește în salvarea lui Ishaan Toril din caznele închisorii regale. Și totul merge bine până se duce de râpă. Saelind, rămasă în urmă la ferma boierului Tanay, vine cu vești de atac și încarcerare a celor rămași în urmă, precum și descoperirea planurile de asalt asupra închisorii. În învălmășeala apariției lui Nayan și Saelind în mijlocul luptei, viața și atenția tuturor este dată peste cap. Se pierde din vedere scopul luptei, se trăiește cu frica pierderii celor dragi și se scapă din vâltoare în număr mult mai mic decât s-a intrat. Ce năpastă a căzut peste capul eroilor noștri de nici măcar un plan simplu nu se poate finaliza fără pierderi?
—Mă subestimezi de când m-ai cunoscut. Și totuși, iată-ne liberi ca pasărea cerului. Liberi! Datorită mie.
—Fără noi ai fi ajuns în fluviul cu excremente. Nu tu cer, nu tu păsări, nu tu mâini pe care să le fluturi acum ca un descreierat.
Scapă cine poate. Așa se poate subintitula al patrulea volum din Regatul inocenților. Și în ciuda salvării boierului Toril peste capul tuturor cade năpasta pierderii lui Saelind. Fiica mezină a regilor Esrendellului dispare fără urmă în timpul luptei din carcerele regale. În ce moment și cum totul este o enigmă. Ba mai mult, legătura acesteia cu frații săi pare că s-a disipit în aer. Nimeni nu-și explică fenomenul ce îi încearcă precum și confuzia resimțită în tot trupul. Drama de a nu o ști pe Saelind nici vie dar nici moartă începe a-i măcina pe cei trei frați elfi. Mai poate fi familia Toril o prioritate când unul de-al tău se pierde fără urmă?
—Să crezi înseamnă să te mai și îndoiești uneori. Adevărul n-a ieșit niciodată din certitudini, ci din întrebări.
Pe tot parcursul celui de al patrulea volum fugim de gărzi și încercăm să anticipăm pașii următorilor trădători. În același timp, ne răsfirăm în cele patru zări pentru a descoperi măcar o fărâmă de informație despre Saelind. Gladhwen devine și mai acidă odată cu frica trezită în ea. Prințul moștenitor al elfilor se simte pentru prima dată neputincios. Iar Raeran se vede prins între suferința pierderii mezinei și iubirea tot mai crescândă pentru Nayan până în punctul în care are senzația că își trădează seminția prin sentimentele sale. Este de acuzat fericirea ce o simte datorită iubirii față de Nayan chiar și atunci când drama s-a pogorât asupra familiei sale?
—L-ați omorât pe ăsta la mine? Ce se va alege de mine?
—Să nu uităm că tu ai vrut să-l omori prima! Ce voiai să-i faci cu vătraiul? Nu cărare pe mijloc, nu-i așa?
Se va păstra alinața elfilor cu familia Toril sau se va disipi în drama dispariției lui Saelind? Va primi Raeran și Nayan binecuvântarea boierului Toril sau se va oripila și acesta la aflarea înrudirii fetei cu unul din seminția elfilor? Regatul inocenților nu numai că abate și mai multe necazuri supra eroilor noștri dar ne deschide și noi cufere cu enigme ce prevăd intrigi și experimente periculoase făcute chiar și pe unii membri Toril. Ce efecte au acestea și dacă mai este cale de întoarcere, asta rămâne de văzut.
Vă invit să pășiți într-o perpetuă dramă unde deși lumina încă nu se vede la capătul tunelului, ne lăsăm furați de scurtele momente de fericire în revederea cu cei dragi dar și de liniștea iubirii pure care, în mijlocul dezastrului, luminează ca un far.
Alte recenzii de la Theo Anghel:
