Recenzie ”Lore Olympus 6” de Rachel Smythe

de | dec. 27, 2025 | Recenzii cărți

”I just hate the feeling of being so mad at someone you love so much.”

Dacă până acum drama din Underworld era legată de sentimentele lui Hades și ale Persefonei, în  volumul 6 din Lore Olympus, povestea se concentrează în sfârșit pe consecințele emoționale ale evenimentelor anterioare și ale apropierii dintre cei doi. Persefona încearcă să se vindece și să își regăsească echilibrul, în timp ce relația ei cu Hades evoluează într-un ritm lent, bazat pe încredere și respect.

În același timp, însă, tensiunile din Olimp încep să se simtă tot mai puternic, iar trecutul unor personaje importante iese la suprafață. Numai că ceea ce este cel mai important, este că Hades și Persefona sunt o echipă.

Ei doi împotriva întregului Olimp. Cel puțin până când se dezlănțuie infernul!

Volumul 6 din Lore Olympus mi s-a părut unul dintre cele mai emoționante de până acum. Povestea încetinește puțin ritmul, dar face asta cu un scop foarte clar: să ne arate ce se întâmplă cu personajele dincolo de romantism, atunci când apar traume, frici și limite care trebuie respectate.

Persefona trece printr-o perioadă grea, iar modul în care este prezentată vindecarea ei mi s-a părut sincer și delicat. Ceva tipic pentru zeița primăverii. Nimic nu este grăbit sau „rezolvat peste noapte”, cu toate că puterile lor de zei ar putea face asta, însă acest lucru face totul mult mai real. Relația cu Hades evoluează încet, cu multă grijă și cu multă blândețe, lucru pe care l-am apreciat enorm!

Mi-a plăcut și faptul că aflăm mai multe despre Hades și trecutul lui, iar asta îl face să pară mai uman și mai vulnerabil, nu doar zeul distant din volumele anterioare. Iar din punct de vedere vizual… nu cred că mai e nevoie să spun cât de bine sunt folosite culorile și măiestria ilustrațiilor. Iar scenele care nu au dialog în acest volum sunt cele mai bune!

Nu cred că pot scrie vreo recenzie vreodată pentru această serie fără să amintesc de arta din spatele acestor comics. Fără ele Lore OLympus nu ar fi nimic. iar de această dată, cele mai minunate scene nu sunt doar cu cei doi protagoniști. Mi-a plăcut că începem să avem prezentate și povești ale altor zei importanți pentru acțiunea care începe să ia o cu totul altă întorsătură.

Deși este un volum mai diferit, mai serios și mai profund, totul a avut un puternic impact emoțional. Lore Olympus devine și mai spectaculos decât era deja. Ce poți iubi mai mult la o astfel de serie?

Încep acum următorul volum și aștept cu nerăbdare să văd încotro se îndreaptă povestea și toată furia lui Hades care presimt că va veni curând! Vă doresc lecturi minunate tuturor și sper să dați o șansă acestei serii splendide!

Titlu: Lore Olympus 6
Autor: Rachel Smythe
An apariție : 2023
Editura: INKLORE
Nr. Pagini: 432
Limba: Engleză
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 175

Alte recenzii de la Rachel Smythe:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

Recenzie ”Hoțul de cărți” de Markus Zusak
Recenzie ”Hoțul de cărți” de Markus Zusak

Povestea tragică a unui Hoț de cărți: Nicio tragedie din istorie nu a lăsat în urmă atâta durere precum nazismul, iar Hoțul de cărți este una dintre acele povești care reușesc să ne amintească faptul că, dincolo de cifre și statistici, au existat milioane de oameni cu...

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 6 ani, 5 luni, 4 zile și a scris până acum 410 articole. Se află pe poziția 5 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments