Recenzie Anotimpul fructelor de mango de Amulya Malladi

de | apr. 18, 2015 | Literatura Universală, Recenzii cărți

fructele-de-mangoDe regulă, nu citesc cărțile pe care mi le procur de prin librării, preferând să amân lecturarea lor, în favoarea cărților împrumutate de la prieteni, gândindu-mă să las ce-i al meu pentru când nu voi mai avea de unde să împrumut. De la bibliotecă împrumut doar cărțile care mi se cer la facultate.

Am cumpărat romanul Anotimpul fructelor de mango a lui Amulya Malladi la un preț rezonabil, descrierea de pe coperta din spate a cărții fiind motivul principal pentru mi-o dorisem. După ce două dintre colegele mele citiseră romanul pe nerăsuflate, pe care eu îl împrumutasem lor, mă decisesem să-mi fac timp și s-o citesc.

În această carte am cunoscut-o pe Priya, o indiancă care plecase la studii în America, iar după șapte ani petrecuți acolo, decide să facă cale-ntoarsă în țara ei natală pentru a-și înștiința familia de relația pe care o are cu americanul Nick, sperând că astfel va pune punct încercărilor disperate ale părinților săi de a-i găsi un soț indian, de castă superioară.

Ajunsă în sânul familiei, Priya se confruntă cu-o serie de probleme, pe lângă răceala și severitatea mamei sale, descoperă aventura fratelui său cu-o tânără nonconformistă culturii indiene, ciondănelile mamei sale cu mătușa Lata, căsătoria tânărului Anand c-o femeie din alt stat, încercările disperate ale familiei de a o căsători pe Sowmya, care avea deja treizeci de ani și trecuse printr-un lung șir de ceremonii maritale fără niciun rezultat.

Prinsă în vârtejul acestor dispute zilnice, Priya amână tot mai mult momentul în care să le spună acestora principalul scop al întoarcerii, pe lângă faptul c-a picat la țanc în perioada sezonului de făcut murături din fructele de mango, o tradiție la participă toate femeile din casa respectivă, Priya are la dispoziție mai puțin de o săptămână să dea vestea. În tot acest timp, păstrează legătura cu Nick, asigurându-l în continuare de faptul că nu va trece prin nicio întâlnire aranjată de către familia ei, menită să pornească în acest fel o căsătorie  pe care nu și-o dorea nici în ruptul capului.

Încurajată de faptul că avusese tăria să spună adevărul fratelui său Nate și tinerei Sowmya, Priya așteaptă momentul oportun pentru a dezvălui părinților și bunicilor ei adevărul, însă acest lucru nu are să se întâmple decât după ce este pusă-n fața unei situații de care era inevitabil să scape. Părinții ei aranjaseră o întâlnire cu  fiul unui vestit om de afaceri, iar Priya era prinsă la mijloc.  La început, refuză să dea un răspuns familiei și tânărului indian pe diverse motive banale, dar odată cu trecerea timpului devine conștientă că, mai devreme sau mai târziu, părinții ei tot vor afla.

După ce-și găsește forța să declare în fața tuturor iubirea ce i-o poartă contabilului Nick aflat în America, se izbește de refuzul și indiferența familiei. Mama i se plânge c-a făcut-o de rușine, tatăl recurge la alcool pentru a-și limpezi gândurile, iar bunicii păstrează tăcuți distanța față de ea.  În cele din urmă, părinții acceptă cu toate că vor avea de înfruntat nemulțumirile celor doi bătrâni din casă. Dar Priya știe că până la recâștigarea încrederii familiei ei, mai este mult timp de parcurs.

Fără îndoială, Anotimpul fructelor de mango este un roman pe care-l veți îndrăgi încă de la primele pagini. Savuros, surprinzător de captivant, veți tânji după fiecare pagină citită, interesați tot mai mult de următoarele.

 

Titlu: ANOTIMPUL FRUCTELOR DE MANGO
Autor: Amulya Malladi
An apariție : 2001
Editura: LEDA
Nr. Pagini: 269
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3553

Alte recenzii de la Amulya Malladi:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung
Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung

Fiicele din Shandong este o dramă de familie cu accente pe tradițiile chineze și insignifianta viață a unei femei. Ascensiunea unui război civil aruncă familia nobilă Ang în declin, un declin însă care a început o dată cu prima naștere a unei fiice în locul unui fiu...

0 0 votes
Article Rating
Romina-Paula Hamzeu a fost redactor Booknation.ro și a scris 5 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Romina-Paula Hamzeu aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments