Oscar și tanti roz este cărțulia mea de suflet, și asta nu pentru că e foarte scurtă. Sinceră să fiu, faptul că e scurtă și o citești rapid este un bonus care nu-ți dă voie să o lăși până când nu ai aflat cum se termină povestioara.
Captivantă încă din prima pagină, cartea te fură și îți lasă impresia că personajul ți se destăinuie ție – cititorului.
Protagonistul este Oscar– un puști – din scrisoarea căruia aflăm că: are zece ani, a dat foc casei, pisicii, câinelui și peștișorilor din borcan. Scrisoarea îi este destinată lui Dumnezeu și este scrisă la insistențele lui Tanti Roz.
Am uitat să menționez câteva aspecte legate de Oscar. El trăiește la spital, iar Tanti Roz este asistenta lui preferată, confidenta sa și cea care îl învață pe puști că viața nu e doar ceea ce pare, mai ales când este doar în nuanțe de gri.
La doar zece anișori, Oscar arată ca de șapte, este poreclit Cap de Ou și toată lumea lui e spitalul deoarece este bolnav de cancer în fază terminală.
Un mini-ateu declarat (aflăm în prima scrisoare din carte), băiatul este convins de asistentă să îi scrie lui Dumnezeu tot ce trăiește.
“Fie. Dar de ce zici că ar trebui să-i scriu lui Dumnezeu?
– Ca să te simţi mai puţin singur.
– Păi cum să mă simt mai puţin singur cu cineva care nici măcar nu există.
– Fă-l tu să existe.”
Părinții lui nu prea fac față presiunii de a avea un copil bolnav în fază terminală, singura care revigorează într-o mare măsură ultima sută de metri din viața băiatului este Tanti Roz.
Scrisă cu un umor debordant, în special dialogurile dintre asistentă și copil, cartea redă într-o lumină comică viața pe care o duce un pacient în ziua de azi.
Când pacientul este un copil perspicace, sensibil și franc, cartea nu poate fi decât foarte bună.
O recomand cu căldură oricui vrea să facă puțin haz de necaz, oricui are tăria de a privi o boală precum cancerul într-un mod mai ales optimist.
Bonusurile cărții sunt și personajele foarte simpatice (Oscar și copiii internați în spital) dar și povestioarele pe care Tanti Roz i le istorisește lui băiatului.
Din partea mea, cartea lui Schmitt ar avea un Oscar, asta dacă s-ar acorda un astfel de premiu și pentru literatură.
Nu prea imi place sa citesc carti atat de scurte, pentru ca n-am timp sa ma acomodez cu atmosfera si personajele 😛
Am iubit carticica asta, a fost emotionanta si am putut stabili o conexiune cu personajele chiar daca numarul de pagini e asa scurt. Oscar e adorabil, iar cand am citit perspectiva lui Tanti Roz asupra lucrurilor, am fost atinsa pana la lacrimi.
Bookish, eu zic totusi sa-i acorzi cartii o sansa. 🙂 O citesti repede, ce-i drept, dar te ‘marcheaza’ si dupa lectura poti sa te gandesti mult la ce se intampla pe acolo. Spor!