Recenzie Adolescentul de F.M.Dostoievski

by | Dec 12, 2016 | Beletristică, Literatura Universală, Recenzii cărți

🔥 CARTEA ADOLESCENTUL ARE REDUCERE PE:

► LIBRIS.RO ► ELEFANT.RO ► CARTURESTI.RO ► EMAG.RO

(…) un idealist care dă de realitate întotdeauna este înclinat, mai mult decât alţii, să vadă în ea tot felul de mizerii. (pag.563)

Omul modern este asaltat zilnic de tot felul de clişee. Unul dintre ele ar fi acela că literatura clasică este demodată, rigidă şi/sau plicticoasă.

Eu una, găsesc această afirmaţie fie greşită, fie superficială , sau poate chiar ambele.

Cu Adolescentul lui Fiodor M. Dostoievski (1821 – 1881) am întâlnit  poveşti, personaje, idei perfect actuale, laolaltă cu detalii de construcţie epică desăvârşite;  nu văd deloc nimerită vreo încercare de a-i măsura valoarea prin raportarea la cine ştie ce reper spaţio-temporal.

Adolescentul (1875), penultimul roman al lui Dostoievski – nu atât de cunoscut ca: Idiotul, Crimă şi pedeapsa, Fraţii Karamazov, Demonii, sau Jucătorul –  îşi dovedeşte de ani întregi valoarea prin sine însuşi, aşa cum e firesc.

Plasând în centrul acţiunii, aşa cum sugerează şi titlul, un adolescent – Arkadi Makarovici, în vârstă de 19 ani – scriitorul rus împleteşte multiple dintre temele sale predilecte: maturizarea, relaţia tată-fiu, adulterul, religia, clasele sociale, societatea, iţele încâlcite ale relaţiilor amoroase, etc.

De-a lungul celor peste 600 pagini, câteva procedee îşi dispută intens  întâietatea: instrospecţia, detaliul, monologul, dar şi dialogul în rafale, suspansul, amuzamentul.

Literatura lui Dostoievski  – iar Adolescentul nu face excepţie –  ne poartă printr-o varietate de emoţii; resuscitează interesul, presărând mărci care întreţin suspansul, strecoară abil amuzamentul, după pasaje prelungite de preocupări complicate.

Arkadi Makarovici Dolgoruki, personajul – narator, se află la dificila vârstă a adolescenţei. În plus, istoricul său familial este unul dificil, căruia firea sa analitică îi augmentează şi mai mult proporţiile.

Fiu nelegitim al moşierului Andrei Petrovici Versilov şi al slujnicei Sofia Andreievna , el poartă numele Dolgoruki, soţul mamei. Un bărbat pe care, prin aroganţa şi superficialitatea tipică tinereţii, îl găseşte urât, incult, limitat.

📚 Îți place cartea până acum? Vezi toată lista de cărți scrise de F.M.Dostoievski

Pe Makar Ivanovici, acest ţăran superstiţios,  în plus, încornorat, nu îl poate accepta. În plus, numele Dolgoruki îi aduce numai frustrare, complexe, izolare;  se simte dator, în naivitatea lui, să lămurească de fiecare dată  nesuferita coincidenţă a numelui său.

Oscilând permanent între adoraţie şi respingere faţă de Versilov, tatăl său natural, decide să plece la Petersburg, înarmat cu  o scrisoare despre care crede că are o valoare inestimabilă.

Pe parcurs apar desigur încurcături şi, în plus, dragostea , iar lucrurile se vor petrece şi aşeza cu totul altfel decât plănuise protagonistul nostru…

Arkadi este adolescent. Şi, chiar dacă prin sec 19  vârsta de 19-20 ani arăta destul de diferit faţă de cum este ea astăzi, rămân totuşi actuale naivitatea, înflăcărarea, nesiguranţa, relaţia tensionată cu părinţii, propriile lupte şi contradicţii pe care se zbate cu disperare să le gestioneze.

Din drumul său iniţiatic, la care, visător şi romantic, a pornit  înarmat doar cu “ideea”  măreaţă, avem, atât tineri, cât şi adulţi, destule de învăţat.

Şi, poate că peste nişte ani de la primele zbuciumări ale tinereţii, vom fi înţeles şi noi lecţii ca: asumarea, sinceritatea, încrederea în viitor.

NOTĂ: 9 / 10

 

 

🔥 CARTEA ADOLESCENTUL ARE REDUCERE PE:

► LIBRIS.RO ► ELEFANT.RO ► CARTURESTI.RO ► EMAG.RO
Titlu: Adolescentul
Autor: F.M.Dostoievski
An apariție : 2011
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 662
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Publicată la 12.12.2016
Nota recenzorului: n/a

Aspecte Pozitive:

o carte care reuseste sa creeze simultan cugetare, amuzament, suspans

Aspecte Negative:

pe alocuri planeaza canfuzia asupra evenimentelor/personajelor; in unele zone,fragmente prelungite de preocupari analitice / complicate poate obosi

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Cineva ca tine” de Cathy Kelly

Recenzie „Cineva ca tine” de Cathy Kelly

A fost nevoie să citesc câteva cărți din colecția Chic ca să-mi dau seama că nu toate sunt simple ChickLit-uri. Pe unele le-am adorat, iar altele nu mi-au plăcut atât de mult. Evident, nu le putem încadra la capodoperele lumii. Însă nici nu le putem ignora. Cineva ca...

Recenzie ”20” de Claudiu Dumitrache

Recenzie ”20” de Claudiu Dumitrache

Un proverb mai vechi povățuiește “Spune-mi cu cine te aduni ca să-ţi spun cine eşti.” Cartea lui Claudiu Dumitrache este ca un Yin & Yang frumos împletit, format din talentul său artistic și întrepătruns cu frumusețea exterioară exprimată prin oamenii...

Recenzie ”Occulta” de Cristian Neamțu

Recenzie ”Occulta” de Cristian Neamțu

Într-o lume cu măști la propriu, iar alteori și la figurat, am avut ocazia săptămâna aceasta să gust dintr-o carte care promovează libertatea de exprimare prin însuși conținutul ei. Cristian Neamțu a așternut pe pagini părți din sufletul lui, din conștientizările de...

Adelina Sănduleac este redactor Booknation.ro de 1774 zile și a scris până acum 100 articole. Se află pe poziția 11 din 142 de redatori, fiind astfel un Redactor Activ. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Adelina Sănduleac aici.
0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
1 Comment
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
hayatenguzelhediye

Îmi place mult această recenzie. Felicitări!