Rodica Bretin și proza fantastică
Născută la Brașov la 6 noiembrie 1958, Rodica Bretin scrie proză fantastică, ficțiune istorică și cărți în care experiențele obișnuite primesc o a doua explicație, mai greu de acceptat. A lucrat și ca traducătoare și editoare. Cu scriitorul Dan Apostol a înființat Editura Baricada și a lucrat la antologiile Antares, un proiect care a adus în același loc literatura de imaginație și curiozitatea enciclopedică.
Volumele Efect holografic (1985), Șoimul alb (1987) și Drumul fără sfârșit (1991) aparțin primei perioade a activității sale. Tot atunci publică Uriașul cel bun, o carte de basme gândită pentru copii, dar în care autoarea a urmărit și ce poate înțelege un adult despre libertate. Mai târziu, Lumea lui Hind (1998) reconstruiește prin ficțiune un univers preistoric. Schimbarea decorului îi permite să pună alte întrebări despre locul omului într-o comunitate și despre felul în care își explică ceea ce îl depășește.
Povestiri, romane și premii
În Cetatea fără trecut, apărută în 2015, forma scurtă face loc unor întâlniri neliniștitoare cu trecutul. Cartea a primit în 2017 Premiul Colin pentru volum de proză scurtă fantastică. În 2019, convenția națională de science-fiction de la Timișoara i-a acordat autoarei Premiul Opera Omnia. Casa fără cărți și Amurgul elkilor continuă bibliografia ei de proză scurtă, iar Pisica de la ora cinci reunește povestiri dintr-o etapă mai recentă.
Cu ce carte să începi
Cetatea fără trecut e o intrare bună în latura fantastică a operei, pentru că fiecare povestire își construiește repede propriul decor. Pentru interesul autoarei față de istorie și legendă, o alegere este Vikingii. Între cele două tipuri de lectură se vede cât de mult se poate schimba ritmul povestirii în funcție de epoca și lumea aleasă.
