Vorba poetului neamului nostru, ”fiind băiet păduri cutreieram” și dragi îmi erau basmele bunicilor, snoavele spuse la gura sobei când florile de gheață sărutau ferestrele, ghicitoarele, pildele. Toate îmi plăceau și lumea întreagă era a mea.
Dar oare mai citește cineva basmele acelor vremuri sau deja le-am transformat în maculatură? mai narează cineva acele snoave sau deja le-am învelit sub praful uitării? Nu știu. Habar nu am. Eu unul nu le-am mai auzit de mult și tare dor îmi este de ele.
Nu lăsați basmele să moară, vă rog! Ele sunt parte din noi, din felul nostru de a ne îngriji rădăcinile felului de a fi și de a ne aminti de vremurile duioase, arcadiene, în care ne crezusem zei.
Iată aici o listă cu basmele mele preferate:
- Capra cu trei iezi
- Dănilă Prepeleac, de Ion Creangă
- Fata babei și fata moșneagului, de Ion Creangă
- Făt Frumos din lacrimă, de Mihai Eminescu
- Greunceanu
- Povestea lui Harap Alb, de Ion Creangă
- Ivan Turbincă
- Povestea porcului
- Soacra cu trei nurori
- Punguța cu doi bani
- Alba ca zăpada și cei șapte pitici
- tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
- Dumbrava minunată