Recunosc: m-am blocat!!! Ar trebui să spun câteva cuvinte despre scriitoarea pe care urmează să o cunoașteți, dar cred că vorbele sunt în plus. Doina Roman se recomandă singură (dacă pot spune așa) prin felul ei de a fi și mai ales prin scrierile sale. Am avut ocazia să-i citesc romanul Pragul datorită partenerilor de la Tracus Arte și tot ce vă pot dezvălui e faptul că abia aștept volumul 2! În rest… citiți și descoperiți singuri!

11138173_1590418017908030_8818856379823610262_nBună, Doina! Îmi pre bine că ne cunoaștem, în sfârșit! O să te rog, pentru început, să le spui și cititorilor câte ceva despre tine!

Se spune că noi toţi suntem colaje ale celor care ne-au educat sau au însemnat ceva în viaţă noastră. Câteodată îmi recunosc peticele : de iubire pentru literatură luate de la profesorii mei, bucăţile de dezamăgire de la cei care mi-au dat lecţii de viaţă, fâşiile mari de iertare cerute Domnului pentru greşelile mele , crâmpeiele de fericire dăruite de viață și purtate în suflet, ca pe niște comori ce nu le-aş da niciodată. Marginile acestui colaj sunt făcute din cunoaștere personală. Îmi doresc să curgă prin mine și să-mi înfoaie veşmântul ăsta de petice pământești în care îşi au rădăcinile fiinţele dragi din viaţa mea…

Cum ai descoperit scrisul sau te-a descoperit el pe tine?

Nici, nici! Ne-am ciocnit dintr-o provocare. O bună prietenă m-a convins să scriu ceea ce-i povesteam . Uneori visez persoane pe care nu le cunosc și le pot chema în visul următor . Nu-mi iese întotdeauna dar e foarte interesant că nu uit , îmi rămân în cap scene şi acţiuni care nu au legătură cu realitatea dar care dezvoltate pot ajunge personaje fantasy. De multe ori simt sau mi se pare că disting parfumuri, arome, că simt adieri de vânt cald rece, foame, sete şi cel mai spectaculos, simt senzația zborului. Visez că zbor cu aripi, fără, cu aparate ciudate, plutesc deasupra străzilor a caselor sau numai la câteva palme de nivelul trotuarului, şi senzaţia e indescriptil de minunată. După ce i-am împuiat capul cu un adevărat serial cu vampiri, autostopişti interstelari, legionari şi tot felul de alte specii, Ramona m-a provocat, mi-a făcut un „status” şi m-a pus să scriu. Provocarea joacă un rol mare în viaţa mea, aşa că povestea care era deja în capul meu şi-a găsit motivul să iasă la lumină…

Cum ne-ai descrie romanul tău de debut, Pragul?

 În Pragul eşti aruncat fără menajamente să străbaţi o lume în care eşti obligat să gândeşti,  să speri, să te grăbeşti pentru a  nu fi prins, să nu pierzi nimic  pentru a păstra  aproape tot ce ai. Aşa cum nimic nu e sigur în viaţă, aşa este şi în roman. În spatele acţiunii, a imprevizibilului, a incertitudinii fiecărui moment, se detaşează sensul primului volum. Totul se cumpără şi se plăteşte, o bursă ciudată cântăreşte tot. Lupta pentru a păstra sentimentele  îmbracă forme de rezistenţă neobişnuite.  Se iubeşte, se urăşte, se speră, se câştigă şi se pierde într-un carusel pe care l-ai vrea oprit să-ţi tragi sufletul.  Pragul este o lume fantastică în care începi să întâlneşti: uri, legionari, oreade, welstgi, krâci, mentori krabori, colectori şi în care odată ajuns, curiozitatea te împinge până la ultima filă.  Când răsufli o clipă, te întrebi ce ai mai preţios în tine. Să fie dragostea, mila, smerenia, speranţa? Ce  sentimente ai vinde,  dacă ai fi silit să dai ceva? Pentru ce ai lupta până la capăt cu preţul suprem al sufletului tău? Te-ai sacrifica  cumva? Pentru ce? Şi dacă ai vrea să scapi de ceva – de frică, de ură, de invidie etc. – cât ai fi dispus să plăteşti?

Pe coperta IV a romanului tău Cosmin Perța declară următoarele: ”A debuta cu un fantasy în România, în 2014, pare a fi un demers riscant”. Cum comentezi?

Are dreptate şi cred că pot extinde puţin  – a debuta cu orice, în România, este un demers riscant- pentru că se citeşte din ce în ce mai puţin. Eu sunt o fire optimistă, pot  spune că în ultima vreme, chiar dacă românul alege prima dată o carte SF a unui autor străin, va începe să citească şi autori români, pentru că editurile încep să-şi definească locurile şi se fac paşi buni într-o piaţă care se va însănătoşi. SF-ul a fost poate neglijat şi încă are o cotă de piaţă mică, dar iubitorii de fiction sunt din ce în ce mai mulţi. Personal sunt hotărâtă să convertesc la „religia” SF pe cine prind cu mintea deschisă. Cum găsesc o poartă, cum îi povestesc ceva despre sonda Rosetta, despre Proxima Centauri, antimaterie, fizică  cuantică şi dacă rezistă, mai adaug  atâta cât să-i deschid apetitul să citească. Şi slavă Domnului, dacă i-am deschis calea, are pe ce pune mâna, avem scriitori de mare valoare. Aşa că mi-am asumat riscul pe principiul: numai o luptă pe care n-o începi, este  una pierdută.

Volumul 2 urmează să vadă lumina tiparului…

Da, ai dreptate. Volumul Pragul 2 – Umbra martor – este gata să vadă lumina tiparului. Descoperi o altă lume care curge altfel, după ce treci primul prag din ţinutul Lacului Negru. Fiecare roman ilustrează neobosita căutare a adevărului , a drumului către casă, a originii , a întrebării eterne „cine suntem si încotro ne ducem?” Treci un prag eşti în altă parte, în acelaşi univers, poziţionat altfel aproape fară sperantă, încă exişti, încă trăieşti, nu o să mori aşa uşor şi trebuie să găseşti o soluţie să te intorci, să se termine, dar căile sunt încă ascunse. Faci un pas şi crezi că ştii totul iar când ţi-e lumea mai dragă, vezi că marele duşman e de fapt o jucărie la rândul lui . Cititorul o sa descopere o lume ciudata, plină de umor, vibranta sensibilă, personajele nu-și pierd naturalețea iar suspansul e la cote maxime. Apare și o altă monedă de schimb, pe cât de grea pe atât de periculoasă.

Consideri că ești o persoană cu o imaginație bogată? S-a întâmplat să ți se spună că „trăiești în lumea ta” (mie mi se întâmplă des)?

Chiar aşa, mi se spune deseori acest lucru, uneori ca înţelegere supremă: „Sper să fii fericită în lumea ta pe care o zugrăveşti minunat şi să găseşti acolo ceea ce nu-ţi este dat pe lumea asta.”

Sunt o persoană cu o imaginaţie bogată, lucru care uneori e bun, alteori mă dezavantajează în perceperea realităţii. Am tendinţa să îmbunătăţesc toate trăsăturile de caracter ale oamenilor pe care îi întâlnesc, ale lumii în care trăim. Lucrul acesta mă ajută foarte mult ca să pot trece peste multe mizerii de care orice om se împiedică în viaţă.

res_c78485dfa6dd60c17f7695c86144c9c4În volumul 1, sentimentele sunt un fel de monedă de schimb… Care ar fi, în viziunea ta proprie, definiția sentimentelor? Mai țin oamenii cont de ele?

Sentimentele sunt definitorii pentru rasa umană. Oglindesc stări emoţionale care aparţin numai oamenilor şi nu sunt permanente. Dragostea, ura, invidia, dorul, vin şi pleacă uneori mai intens, alteori te macină ani în şir. Oamenii din asta trăiesc, se hrănesc cu ele şi sunt în stare să renunţe la orice ca să-şi satisfacă pe cel care e mai puternic. Aici e mult de discutat, dacă oamenii ţin cont de ele sau nu. Unii sunt în stare să le sacrifice, de pildă – dragostea pentru bani, să-şi înece furia în alcool, bucuria să o înlocuiască cu plăcerea oricare ar fi ea. Sunt fiinţe care pentru sentimentul de plăcere renunţă la cel de demnitate. Sunt popoare la care sensul dorului, de pildă, nu este perceput ca la români. Rasa umana face alegeri, pentru că poate !

Cum ar fi o lume fără sentimente?

Lumea este şi cuprinde tot ce există în realitate, în diverse forme şi este infinită în timp şi spaţiu. O lume fără sentimente, ar putea exista, dar nu cu homo sapiens. Cu altă specie, poate cu hibrizi, cu resturi genetice, cu greşeli clonate.

Cum ar fi o lume fără cărți?

Doamne fereşte! Acolo este tot ce a acumulat omenirea de când există. Recent, doi fizicieni, Dr. Stuart Hameroff şi Sir Roger Penrose, afirmă că informaţia acumulată în microtubulii din creierul uman nu moare odată cu noi şi nu se pierde. Se întoarce în univers. Ei bine o lume fără cărţi şi mă refer aici la tot ce înseamnă carte – ştiinţifică, lucrări, culegeri – indiferent pe ce suport ar fi informaţia, ar trebui conectată la resursele universului, la acestă bancă nelimitată din care să ia cine poate şi ce poate. Probabil s-ar programa la conectare , pe raţie, pe caste, pe clanuri, pe naţiunea cea mai favorizată. O carte de literatură este emoţie, este suflet, este har. O lume fără artişti şi scriitori, este o lume de HHC (hibrid human creature – l-am inventat eu acum). Altă variantă exceptând filmul lui Ray Bradbury, 451 Fahrenheit, ar fi minunata lume a Şeherezadei . Şi ultima, variantă sumbra … da, se poate, e trist, dar o arată multe semne că s-ar putea ca într-un viitor apropiat, omenirea să vrea numai informaţie şi atât.

Visul tău cel mai mare și mai nebunesc este?

Să văd măcar o secundă cu ochii mei Pământul din cosmos!

Dacă te-ai întâlni cu tine din viitor, ce ai vrea să știi?

Oricum aş rămâne cu gura căscată, m-aş pupa singură iar prima întrebare,  că nu ştiu dacă am voie la mai multe, ar fi: Ce faci aici? Normal că aş vrea să ştiu tot. Mai ales dacă Pragul a fost ecranizat și de către cine.

Te imaginezi vreodată făcând ceva cu totul diferit de ceea ce faci acum?

Dacă aş avea mai multe vieţi aş face multe lucruri. Mi-am imaginat de multe ori că sunt scafandru, aviator, medic, explorator, prinţesă, cenuşăreasa, vraci, vrăjitor, înger. Cam atât.

Un scriitor de fantasy are superstiții?

Are de toate, încerc să le ignor, sunt mai pregnante acelea din copilărie care ţi se inoculează când eşti mic şi prost, cum ar fi aceea cu găleata goală. Adică îţi merge prost dacă îţi iese cineva în cale cu una fără apă. Noroc că în Bucureşti nu prea merge nimeni pe stradă cu găleţi. La alegeri am văzut dar acolo oricum ne merge prost niciodată nu suntem mulţumiţi.

Planuri de viitor?

Nu-mi fac planuri de viitor niciodată, doar pe termen scurt. Aştept provocarea ca pe cireşele coapte.

Un gând de încheiere, te rog!

Râzi când poţi şi cât poţi, nu-ţi face griji dacă se uită cineva la tine! Nu se uită nimeni! Sări gardul minţii! Să nu uiţi că mintea n-are garduri! Şi lasă uşa deschisă gândirii, nu se ştie din ce constelaţie va veni într-o zi la tine o minune! Ar putea fi adevărul, înţelepciunea, cunoşterea sau chiar dragostea. Afară e soare, treci Pragul!