Povestea legăturii misterioase dintre tărâmul oamenilor și cel al zânelor continuă în acest al doilea volum al trilogiei 13 comori. Acum, Red pornește în căutarea fratelui ei, răpit de creaturile magice. Captiva într-o lume fermecată și înșelătoare, Red trebuie să îndeplinească o misiune: să găsească treisprezece talismane vrăjite. Curând, ea va afla că, pe tărâmul zânelor, lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce păr. Va reuși, oare, să ducă la bun sfârșit sarcina pe care a primit-o? Și, dacă da, își vor respecta zânele promisiunea făcută? Fragment din roman: “L-am auzit în clipa în care am intrat pe ușă - flautul cântă în bucătărie. Am alergat în cameră. Evelyn cântă și râdea, arătându-i flautul lui Florence - același flaut pe care îl aruncasem în foc mai devreme în acea seară. N-a mai zâmbit când mi-a văzut fața. Am întrebat-o unde îl găsise. Mi s-a părut încurcată și mi-a spus că era pe polița de deasupra căminului, acolo unde îl lăsase. Știam că flautul era fermecat și că nu putea fi distrus prin mijloace normale. Am așteptat până când Evelyn s-a dus la culcare, apoi l-am ascuns în adăpostul meu, întrebându-mă dacă putea rămâne ascuns atâta timp cât nu încercam să-l distrug. I-am povestit lui Florence ce se întâmplase, iar ea mi-a spus să merg la bătrâna țigancă și să-i cer sfatul a doua zi dimineață. În acea noapte am stat treaz ore întregi, temându-mă prea tare ca să dorm. Totuși, în cele din urmă, trebuie să fi ațipit, pentru că m-am trezit, tresărind. În cameră încă era întuneric, dar, Iangă mine, patul era gol. Evelyn dispăruse. Mi-am întins mâna și am atins spațiul în care ea stătuse întinsă - încă era cald, așa că am că am știus că nu plecase de multă vreme. M-am culcat pe spate, gândindu-mă că poate se dusese să vadă ce mai făcea Fabian. Apoi, am auzit cele mai încete tonuri de cântec ale unui flaut. M-am ridicat și m-am îmbrăcat în câteva secunde, am ieșit din cameră și i-am strigat lui Florence să meargă la Fabian. Eu am alergat prin casă, strigând-o pe Evelyn pe nume, dând buzna în fiecare cameră. Am stârnit o agitație totală - Fabian plângea, iar sus era și tatăl meu, supărat. N-am avut timp să-i liniștesc pe niciunul dintre ei. Am alergat până la parter. Ușa de la bucătărie era deschisă. Atunci mi-am dat seama că ieșise afară. Am alergat în cerc în fața casei, mi-am descuiat adăpostul și am intrat în el. Flautul era acolo unde îl lăsasem, dar tot puteam auzi, foarte încet, notele unei melodii stranii, cântate în spatele casei."
Cauți 13 blesteme în format PDF? Gândește-te la Michelle Harrison.
Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Michelle Harrison a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.
Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Michelle Harrison a investit-o în 13 blesteme.