27 de pasi

Lumea mă știe drept alergător de anduranță. Ce nu știe, însă, e povestea vieților mele paralele. Am fost pe rând: slugă la ciobani pe Bârgâie, porcar în armata română, azilant politic în Berlin, pizzar într-un restaurant italian, bodyguard la un interlop sârb, martor într-o galerie de albă-neagră în Gran Canaria și autor de jafuri armate. Am evadat din două închisori europene, dar nu și din a treia. Vânat prin Interpol, am devenit client al unei pușcării de maximă securitate. Drept urmare, timp de aproape 10 ani am lipsit la apel din propria tinerețe, închis complet singur între 4 ziduri albe, foarte groase. Cei care au auzit de mine după ce am câștigat 6633 Arctic Ultra vor descoperi în această carte povestea mea așa cum n-o știe și n-a auzit-o nimeni, niciodată. La fel și cei care, fără să fi întrebat înainte, m-au ales ca subiect al examenului de capacitate la limba română.- Tibi Useriu Cartea te invită să descoperi omul din spatele performanței. O poveste care vă surprinde și, poate, va șoca, promițând să fie autentică, dar și brutală. Fragment din carte: "Viața noastră e conectată cu lumea în care ne mișcăm așa cum nervură ultimei frunze care tremura în vârful unui copac se leagă, în mod misterios, de ultimul fir de rădăcină, subțire ca o ață, înfipt undeva în întunericul pământului. Fără să vrea și fără să știe, cele două sunt unite într-o strânsă dependentă. Prin ele trece același sânge, fiindcă lumea e, de fapt, un copac. Astfel de gânduri îmi treceau prin minte într-o zi când, ieșit să mă plimb pe coclauri, am stat vreo două ceasuri uitându-mă la un copac. N-o să uit niciodată ziua aia. După 9 ani și ceva de izolare, puteam să parcurg, fără cătușe și lanțuri la picioare, mai mult decât nenorociții de 27 de pași cât avea curtea destinată plimbării mele zilnice. Numărasem acei pași de sute de ori încercând să-mi țin mintea ocupată. Acum, iată, trecând de gard în pășunea vecinului, mă puteam duce până departe, cât vedeam cu ochii, puteam să redescopăr natura, culorile, vântul, mirosurile familiare de iarbă și pământ, aerul cu aromă de cetină și frunze moarte. Așa arată chemarea pământului meu, unde știu cum se face fânul, unde cunosc toate izvoarele, unde l-am ținut de coamă pe Mircea și m-am crezut Margelatu călărind în galop. M-am oprit ca într-un zid în fața bătrânului stejar de la intersecția a două dealuri și, acolo, am plâns ca un copil. Țin minte că stăteam jos și mă uitam la stejar, analizându-i în detaliu scoarța, crengile, nervurile frunzelor și tulpina evazată înfiptă adânc în pământ. Îmi imaginam rețeaua vastă de rădăcini, ca un labirint întins pe sub mine. Nu vedeam în el doar un copac oarecare, ci un întreg, o minune a creației, de o frumusețe neasemuită și dureroasă."