7,63

Eduard Dorneanu, în ciuda dublului, pentru poezie și proză, și evidentului talent cu care este înzestrat nu se bucură de reputația pe care o merită. Nici măcar faptul că a publicat cîteva volume de poezie și proză nu a ameliorat situația. Chiar și eu l-am publicat, cu poezie și proză, în „Timpul”, numai pentru că mi-a atras atenția asupra calității literaturii sale o prietenă comună, o poetă atentă și la creațiile altora, nu doar la ale sale. Da, talentul său este chiar de calibrul „7,63”, cum dovedește și volumul ce poartă acest nume, pentru că literatura este o armă superioară tuturor celorlalte, cu pistolul mitralieră în frunte! Este uimitor modul în care autorul reușește să ridice banalul vieții, ba chiar și al „vieții la țară” pînă la granițele – adesea, dincolo de ele – magicului și miraculosului. Vorbind despre antologia „Jurnalul apelor purpurii” (Tracus Arte, 2012), Radu Voinescu scria în prefață: „Poeticitatea atroce a acestei cărți o individualizează în peisajul nostru literar”. Lucru pe care îl pot scrie cu inima liberă și în legătură cu această nouă apariție. Ar mai trebui ca și critica literară să devină atentă la individualități, nu doar la fenomene de grup, de gregaritate literară. Autorului îi doresc și mult noroc, ca talent poartă cu carul prin viața asta, iar editurii să dea o lovitură de calibrul 7, 63…