8 povestiri de pe Calea Mosilor

     Adina stă pe Calea Moșilor și are tot ce își poate dori: are prieteni (din bloc și de la școală), păpuși, roțile și câte și mai câte. Are și un ghiozdan portocaliu, cu Scufița Roșie, care o face să simtă că poartă tot timpul o căsuță în spate, ca un melc. Din când în când ascultă discuri cu povești. Într-o zi scrie o poezie și devine o poetă celebră în toată școala. Într-o noapte urcă pe bloc și vede eclipsa de Lună. Iar la un moment dat îi convinge pe colegi să exploreze școala, în căutare de locuri secrete și misterioase. Calea Moșilor este toată lumea Adinei, pentru că aici se întâmplă totul, și numele ei adevărat este Calea Copilăriei.     „Am scris aceste opt povestiri mai întâi pentru mine, ca să fiu din nou copil, dar le-am scris și pentru cei care își doresc să descopere o mașină a timpului care să-i poarte în anii 1980. Mi-aș dori ca această întoarcere în timp să îi ajute pe toți copiii să se simtă bine cu copilăria lor și să nu o piardă niciodată.” - Adina Popescu     Fragment din volum:       “Stăm, zece fete zgribulițe și năuce, în fața ușii închise și așteptăm de la Grozavu o salvare.    - Pe geam! Ieșim pe geam, pe la clasele de la parter... zice Grozavu.     Mă uit la ea cu respect. Sunt sigură că n-ar fi primit nicio săpuneala din partea băieților și ar fi putut pleca de mult fluierând acasă, dar stă și se sacrifică pentru noi. Dacă toată întâmplarea asta ar fi avut loc în urmă cu doi ani, aș fi propus-o pentru comandanta de grupă. Grozavu Elena ar fi fost acea pionieră curajoasă și milostivă care ar fi dat aripi oricărui detașament. Însă e prea târziu, acum Grozavu e doar o elevă obișnuită care ne salvează pe noi de săpuneală.     Intram în prima clasă de la parter. Geamurile sunt înalte și au grilaj, ar trebui să fii spiriduș ca să te strecori afară - spațiul dintre grilaj și fereastra e prea mic. Poate doar Crăciun Anamaria și fetele mai mici să reușească, eu una n-am nicio șansă.     Oftez și mă cocot pe o bancă. Lângă mine vine Căpățîna, care e cât o girafă, și niciodată vreo girafă n-ar reuși să iasă pe geamul ăla.     - Eu o să încerc! zice Crăciun, care e rotundă ca o bilă, în geaca ei roșie, turcească, plină de puf.     Grozavu îi face scăriță, Crăciun e pe pervaz. Se uită în curtea mare, înzăpezită, ca să se asigure că nu-i nimeni acolo. Doar fulgii de zăpadă marchează puncte în coșurile de baschet, iar plasa porții de fotbal a fost smulsă de viscol și acum pescuiește de una singură, din loc în loc, printre nămeți."