A Cappella sau Glasul dintre taceri. Neopoeme

Lidia Zadeh Petrescu transforma, potrivit imperativelor proprii, aceasta balanta, metamorfozand umbrele, arogante, in aspecte luminoase, translate in perimetrul persoanei, aspecte pe baza carora vrea sa interactioneze, in poezie, cu virtualii receptori. Autoanaliza poetei este extrem de lucida. Dominanta personalitatii pe care o identifica in alcatuirea psihismului sau este singuratatea, har si blestem, intrucat este, simultan, moment de contemplatie, de reflectie si de creatie, in relatia intrinseca cu sine, dar si un posibil moment de insingurare, de indepartare de ceilalti. Cu nuantele ei semnificative, asupra carora medita Constantin Noica, singuratatea creatoare, benefica Eului in cautarea de Sine, este har; blestem poate fi marginalizarea, inhibanta, intrucat implica indepartarea din agora. Singuratatea devine, in poeziile Lidiei Zadeh Petrescu, un laitmotiv obsedant. - Ana Dobre, Critic literar