În evoluția literaturii române se poate vorbi despre „momentul Rebreanu". Pentru a pune în valoare contribuția romancierului, nuvelistului, dramaturgului și publicistului Liviu Rebreanu am construit o serie de autor care subsumează cărți foarte cunoscute, precum: Ion, Răscoală, Pădurea spanuraților, Ciuleandra, Gorilă, dar și mai puțin circulatele titluri: Amândoi, Crăisoruljar, Metropole, Calvarul, Teatru. Cu Adam și Eva (1925), romancierul anticipează o altă linie a prozei moderne, evidențiată mai cu seamă în anii de după al Doilea Război Mondial: transfigurarea mitului, structura romanului-parabolă. Ca în cazul altor opere, și aici avem de-a face cu un proces complex al genezei, ale cărei rădăcini coboară — după mărturisirile autorului — până în 1918, într-o întâmplare aparent anodină, complicată cu drama conjugală a poetului St. O. Iosif, coleg și prieten cu Liviu Rebreanu. De la schema primitivă a unui roman nescris, Șarpele, ideea fatalității erotice își încorporează două alte motive, al „cuplului etern" și al „veșnicei reîntoarceri". - Mircea Zaciu
