Cauți Cartea Aleasa PDF de Kiera Cass? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Aleasa - Kiera Cass

Aleasă, vol.3 din seria Alegerea.  Colecția Leda Edge completează seria Alegerea de Kiera Cass cu un nou volum pe gustul segmentului young adult: Aleasă.   A venit vremea ca o singură câștigătoare să fie încoronată. Când a fost selecționată să participe la Alegere, America nici nu a visat că o să ajungă atât de aproape de coroană și de inima prințului Maxon. Dar pe măsură ce se apropie sfârșitul competiției, iar amenințările rebelilor care atacă palatul devin tot mai periculoase, America își dă seama cât poate să piardă și cât de mult trebuie să lupte pentru viitorul pe care și-l dorește.      Fragment din roman:       „Dacă mă concentram, puteam să duc furculița la gură fără să mă strâmb. Trebuia să depun un efort extraordinar, până în punctul în care începeam să transpir în mijlocul mesei. Am hotărât să mă rezum la a ciuguli pâine. Nu aveam nevoie de brațul drept ca să fac asta.     Kriss m-a întrebat dacă mă mai durea capul - am presupus că asta era povestea care circulă -, iar eu i-am spus că mă simțeam bine acum, deși îmi era imposibil să ignor migrena și durerea din braț. Nu mi-a mai pus și alte întrebări și părea că nimeni nu ghicise că se întâmplase ceva deosebit.     În vreme ce mestecam o bucățică de pâine, m-am gândit cum s-ar fi descurcat celelalte fete dacă ar fi fost în locul meu noaptea trecută. Am hotărât că singura persoană s-ar fi descurcat mai bine era Celeste. Fără îndoială, ea ar fi găsit o cale să riposteze și, preț de un minut, am fost un pic geloasă că nu-i semănăm mai mult.     Odată ce tăvile noastre au fost luate din Salonul Doamnelor, Silvia a intrat și ne-a rugat să fim atente.     - Domnișoarelor, este timpul să străluciți din nou. Peste o săptămână, vom da o mică petrecere și, desigur, sunteți toate invitate!     Am oftat, îngrijorată în privința persoanelor cărora urma să le ținem companie de data asta.     - Nu vă veți ocupa de pregătirile pentru această petrecere specială, a continuat Silvia, dar va trebui să vă purtați exemplar, deoarece va fi filmată pentru public.     M-am înviorat un pic. Puteam să fac asta.     - Singura voastră responsabilitate va fi să invitați două persoane la această petrecere, ca oaspeții voștri speciali. Alegeți cu chibzuință și până vineri să-mi spuneți care vă sunt invitații.     Apoi a plecat și ne-a lăsat să ne stoarcem mințile. Era un test, iar noi știam asta. Cine din cameră avea cele mai impresionante legături, cele mai valoroase?"

Cauți Aleasa în format PDF? Gândește-te la Kiera Cass.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Kiera Cass a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Kiera Cass a investit-o în Aleasa.

VERIFICĂ VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Aleasa

Cine a scris cartea Aleasa?

Aleasa a fost scrisă de Kiera Cass.

Câte pagini are Aleasa?

Aleasa are 351 de pagini.

Unde găsesc Aleasa în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Aleasa?

Compară prețurile pe pagina cărții Aleasa sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Kiera Cass

Ai mai jos lista de cărți scrise de Kiera Cass. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.

Recenziile cărții ALEASA publicate pe Booknation

Recenzie „Aleasa” de Kiera Cass
Recenzie „Aleasa” de Kiera Cass
publicată la 2017-08-16 16:26:44
recenzie scrisă de Maria Vulpe