Alegerea Sofiei

    Începutul acestui extraordinar român ne introduce în atmosfera din New York-ul anului 1947, când tânărul și neexperimentatul Stingo încearcă să-și câștige traiul salahorînd ca redactor pentru o mare editură. După ce este concediat, Stingo se refugiază în Brooklyn, unde face cunoștință cu Sofia Zawistowska, o poloneză catolică supraviețuitoare a lagărului de la Auschwitz, și cu iubitul ei, Nathan, un tânăr intelectual evreu cu care trăiește o pasiune devoratoare. Stingo devine confidentul Sofiei (de care se îndrăgostește) și partenerul de discuții al lui Nathan.     Povestea vieții Sofiei scoate treptat la iveală adevăruri mai puțin lăudabile, dar nu mai puțin omenești, iar Stingo află în cele din urmă teribilul ei secret, alegerea pe care a trebuit să o facă. Alegerea Sofiei este o carte-cult controversată și tulburătoare, însă plină de compasiune, care ne face să medităm asupra sentimentului de culpabilitate, asupra nebuniei și a trădării.     Carlos Fuentes numea Alegerea Sofiei  "unul dintre cele mai mari romane ale tuturor timpurilor", iar John Gardner îl consideră un "thriller de prim ordin, cu atât mai pasionant, cu cât secretele pe care le dezgropam unul după altul sunt secretele Istoriei și ale naturii umane înseși", în timp ce The Times n-are nici o ezitare în a-l declara "o capodoperă care face abordările mai convenționale ale Holocaustului, cum ar fi Lista lui Schindler, să pară obtuze și sentimentale."     Fragment din romanul "Alegerea Sofiei" de William Styron:     ”Sofia fusese arestată cândva la mijlocul lui martie 1943. La câteva zile după ce gărzile ucrainiene îl uciseseră pe Jozef. O zi cenușie, cu rafale de vânt și nori ce se târau jos, purtând încă în ei amenințarea aspră a iernii. Își amintea că era după-amiază târziu. Când micul automotor electric, cu numai trei vagoane, în care se afla se opri, icnind, undeva la periferia Varșoviei, avu un sentiment mult mai puternic decât o simplă premoniție. Era o siguranță - siguranță ea va fi trimisă în lagăr. Înspăimântătorul gând îi trecu prin minte chiar înainte ca agenții Gestapo-ului - șase sau șapte - să dea buzna în vagon și să le ordoneze tuturor să coboare. Știa că era o lapanka - o razie - de care se temuse și pe care o așteptase chiar din clipa când vagonul stil tramvai se oprise brusc: subita scădere a vitezei și bruschețea opririi prevesteau tragedia. Catastrofa se putea ghici și din mirosul acru, metalic, scos de roțile ce alunecaseră scrâșnind pe sine, și din felul în care călătorii aflați pe scaune sau în picioare în trenul supraaglomerat fură azvârliți simultan înainte, încercând cu disperare să se agate de ceva și nereușind. Asta nu-i un accident, se gândi ea, e poliția nemților. Apoi auzi comands răcnita: „Raus!"     Au găsit aproape imediat jambonul de douăsprezece kilograme. Stratagema folosită - își legase de corp, sub rochie, pachetul învelit în ziar, în așa fel încât să se creadă că e însărcinată - era deja îndeajuns de fumată ca să atragă atenția asupra ei, mai curând decât să o ajute să scape cu fața curată; recursese totuși la ea, îndemnată de țăranca de la care cumpărase carnea: „Cel puțin poți să încerci", spusese femeia. „Dac-ai s-o transporți la vedere, te vor înhăța fără greș. Și-apoi, ai haine și înfățișare de intelectuală, nu de baba de la țară. E și asta un avantaj." Sofia însă nu prevăzuse o lapanka atât de serioasă. Curând, huiduma de la Gestapo o proptise cu spatele de un zid de cărămidă igrasios și, fără un efort cât de mic de a-și ascunde disprețul față de neghioaba ei șmecherie de polacă, scoase din buzunarul hainei un briceag și introduse lama cu delicatețe aproape firească, relaxată, în umflată placentă falsă, rânjind în timp ce acționa. Sofia își amintea că răsuflarea nazistului mirosea a brânza și că  în clipa când tăișul briceagului intră în pulpa porcului nu de mult sacrificat, îi șoptise încet: „Nu știi spune «au», Liebchen?"”