Cartea Am uitat sa fim fericiti PDF

    Când se trezește întinsă pe podeaua sălii de gimnastică, după o puternică lovitură la cap, Alice Love crede că este încă o tânără de două­zeci și nouă de ani, dornică de distracții, aflată la început de drum alături de un soț minunat și însărcinată cu primul lor copil.     Însă descoperă cu uimire că lovitura la cap i‑a șters ultimii zece ani din memorie și că acum este o femeie de treizeci și nouă de ani, cu trei copii și un bărbat care o urăște.     Cum e posibil ca viața ei să se fi schimbat atât de dramatic? Și de ce nu‑și amintește nimic?     Alice nu se mai recunoaște și nici nu‑i place persoana în care s‑a transformat. Trebuie să decidă dacă pierderea memoriei este un blestem sau o bine­cuvântare și cum să o ia de la capăt.       Fragment din roman:       “Era ora cinci și jumătate, duminică după-amiază. Mai era o jumătate de oră până când Nick îi aducea pe copil acasă.     Alice avea o stare de agitație și de gol în stomac, de parcă urma să se ducă la prima întâlnire cu un băiat.     Se îmbrăcase cu o rochie drăguță, cu model floral, se machiase și își ondulase părul ca o mamă serioasă ce era, dar pe urmă s-a gândit că exagerează. Probabil că de obicei nu se îmbracă precum o casnică din anii '50 când se duce la o petrecere. Așa că s-a întors în camera ei, s-a demachiat și și-a scos panicată rochia. Și-a pus niște blugi cu un tricou alb și și-a întins părul. Fără bijuterii. Doar brățara de la Nick și verigheta pe care o găsise în fundul unui sertar, împreună cu inelul de logodnă al bunicii Love. S-a întrebat de ce nu-i returnase inelul de logodnă, Nu așa se întâmplă în timpul unui divorț? La un moment dat, ea își scotea verigheta de pe deget și i-l aruncă lui în față într-o criză de furie.     S-a privit în oglindă din dormitor. Era mult mai bine: avea un aspect lejer, natural - deși arată mai palidă și foarte îmbătrânită. A rezistat tentației puternice de a trece prin acea uluitoare rutină compusă din tot felul de gesturi care îi transformau chipul. Probabil că de obicei nu se machia pentru a petrece acasă o seară de duminică.     Mai devreme, după ce plecaseră Elisabeth și Ben, își dăduse brusc seama că probabil ea trebuia să le dea de mâncare copiilor. O sunase pe maică-sa și o întrebase ce ar trebui să gătească pentru cină, zicând că ea dorea să le pregătească mâncarea preferată. Barb stătuse douăzeci de minute ca să-i descrie toate preferințele și aversiunile alimentare ale fiecărui copil în parte de-a lungul timpului. „Ții minte când Madison a trecut prin faza vegetariană? Și normal, trebuia să fie exact când Tom refuză categoric legumele. Iar Olivia nu se hotăra dacă să mănânce numai legume ca Madison sau să refuze legumele că Tom! Vai, îți smulgeai părul din cap când venea ora mesei!""