Îl iubise și până atunci cum poate să iubească o fată de optsprezece ani, dar pe urmă, după ce a văzut că Lixandru nu se desparte de ea nici chiar de dragul viitorului său, iubirea ei s-a transformat într-un amestec straniu de devotament, spirit de jertfă și admirație oarbă care, frământat cu senzualismul ei primitiv și sfios, a pus stăpânire pe însăși rădăcinile ființei ei. Scopul vieții Solomiei a devenit Lixandru. În afară de el și mai presus de el nimic nu exista pe lume...
Amândoi
