Amintiri de la Curtea cu Juri

     Amintiri de la Curtea cu Juri este o culegere de însemnări din timpul celor aproape două săptămâni pe care Andre Gide le-a petrecut ca jurat la Rouen. Fin observator, scriitorul a zugrăvit portretul unui sistem juridic bolnav, cu judecători și jurați incompetenți, anchete tăcute de mântuială, interogatorii care nu duc nicateri, un sistem în care cei sărmani și fără apărare sunt declarați vinovați, înainte de a le fi cercetate cu atenție faptele.      Sechestrată din Poitiers, o cronică judiciară inspirată de un caz real, spune povestea sărmanei Melanie Bastian, o tânără care a trăit sechestrată într-o încăpere vrednică de plâns, timp douăzeci și patru de ani. Închisă într-o cămăruță printre excremente și resturi alimentare, inițial din proprie inițiativă, apoi reținută cu forța de propria mamă, femeia a fost eliberată de poliție în urma denunțului făcut de un prieten de familie.     Fragment din roman:       “Melanie Bastian sosește la spitalul din Poitiers la 23 mai 1901, către ora șapte seara.     Am sub ochi o fotografie făcută de îndată ce a intrat la spital, fotografie pe care au reprodus-o marile periodice ilustrate din acea epocă. E cu neputință să-ți închipui ceva mai impresionant decât privirea bietei fete, și decât surâsul ei — căci surâde, un surâs angelic, idilic, dar parcă siret, aproape răutăcios.     E înspăimântător de murdară, ne spun martorii din acea vreme. Fata, de-o paloare de ceară, e suptă. Trupul, excesiv de slab, e acoperit din loc în loc de un strat gros de murdărie. Unghiile de la mâini și de la picioare sunt foarte lungi.     Părul formează o masă compactă lungă de mai bine de un metru, lată de treizeci de centimetri și groasă de patru-cinci centimetri... E ca o pâslă compactă, formată din firele de păr amestecate cu excremente și cu resturi de mâncare. Mirosul pe care-l răspândea era atât de îngrozitor, încât doctorii au îngăduit persoanelor de față să fumeze. Această masă de păr era în întregime pe partea stângă, partea dreaptă a capului neprezentând decât câteva șuvițe, pe care o frecare continuă le subțiase și le tocase, dată fiind poziția pe care Melanie Bastian o avusese tot timpul cât stătuse în patul ei mizerabil, culcată pe partea dreaptă, cu trupul încovrigat.      Greutatea totală a domnișoarei Melanie Bastian la intrarea în spital e de cincizeci și una de livre trei sute. E de mirare că biata femeie a putut să trăiască atâția ani într-o asemenea lipsă și murdărie, într-o cameră întunecoasă și atât de urât mirositoare, încât nimeni nu poate sta aici mai mult de câteva clipe. E atât de slăbită la intrarea în spital, încât preotul, temându-se să n-o vadă murind pe loc, socotește că trebuie facă fără întârziere sfântul maslu. Dar, încă de a doua zi, Melanie Bastian începe să se simtă mult mai bine. Acceptă cu plăcere hrana ce i se aduce. Medicii chemați s-o consulte constată că organele ei sunt perfect sănătoase."