Amintiri din doua lumi

    De la încorporarea sa în rândurile Armatei Albe în 1919, la alegerea vieții monahale în 1924 în urma unui pelerinaj la Muntele Athos, soarta arhiepiscopului Vasili, pecetluită de credința lui neclintită și o spiritualitate profundă, a fost marcată de istorie. După mai mult de douăzeci de ani petrecuți în „republica monahală", pleacă la Oxford — pentru a-și continua studiile patristice — și apoi la Bruxelles, unde a fost numit în 1960 arhiepiscop al eparhiei din Belgia a Patriarhiei Ruse. Până la moartea sa, din 1985, el nu va mai trăi niciodată pe pământul Rusiei sale natale.     Prima parte, consacrată anilor de tinerețe, descrie, din interior și cu o rară sinceritate, perioada Revoluției și a Războiului civil: simțul său de observație face minuni, și Soljenițîn nu a s-a înșelat când a preluat aproape fără nicio schimbare mai multe din paginile sale despre evenimentele anului 1917. Descrierea lui e poate un tablou mai autentic decât cele prezentate în multe cărți de istorie.     Cea de a doua parte, a amintirilor despre Biserică, începe treizeci de ani mai târziu, când preotul (1951) și apoi Episcopul (1959) a început să participe la multe sinoade și congrese internaționale. Poziția lui în Biserica Rusă de „exilat" l-a făcut un observator precis, uneori dur, chiar critic, al instanțelor ortodoxe, dar acest slujitor neobosit și devotat al Bisericii a spus și a scris întotdeauna ceea ce a gândit, oricare ar fi fost situațiile sau persoanele implicate.     Prezentate aici pentru prima dată în traducere românească, amintirile arhiepiscopului Vasili din perioade puțin cunoscute sau chiar greșit înțelese, sunt — atât prin aspectul lor „civil", cât și prin cel „religios" — neprețuite pentru cei ce vor ia înțeleagă istoria Rusiei și a Bisericii ei.     Arhiepiscopul Vasili (Krivosein, 1900-1985) este unul dintre cei mai importanți prelați ai Bisericii Ortodoxe Ruse din a doua jumătate a secolului al XX-lea și o figură marcantă a mișcării ecumenice.