Într-o bună zi, venit la editura să discute sumarul unei viitoare cărți despre boierimea română, autorul a lăsat și un manuscris pe a cărui primă filă era scris (cu roșu!) pentru după moartea mea. Imposibil de trecut peste o asemenea hotărâre! Și totuși, cum să le întârzii cititorilor bucuria de a se reîntâlni cu un povestitor atât de plin de har cum e Neagu Djuvară! Așa că, după nu puține și nici ușoare exerciții de persuadare, Neagu Djuvara s-a lăsat înduplecat și ne-a îngăduit să adunăm în volum cele patru povesti risipite într-o revistă. Mai mult chiar, acum, dacă tot aveau să devină carte, poveștile s-au îmbogățit cu noi, spumoase și irezistibil istorisite întâmplări. Ca și Amintirile din pribegie, aceste Amintiri și povesti mai deocheate sunt un prilej minunat de a călători în timp, căci memoria lui Neagu Djuvara, ajutată de fermecătoarea sa limbă română, e cea mai bună călăuză - și, de astă dată, o călăuză mai pusă pe soții și dispusă la indiscreții ca oricând.
