Anii urii

Bestseller Bookfest 2019   În 1946, George Orwell spunea că scrie pentru că există minciuni pe care vrea să le denunțe și fapte asupra cărora vrea să atragă atenția; în primul rând, spunea el, doresc să fac să se audă o voce. Am scris multe dintre articolele cuprinse în această carte cu același sentiment: că există undeva o minciună și că sunt dator, față de cei care nu o văd ori se complac în ea, să o scot la iveală – sau, mai bine spus, să o dau în vileag. Devenită prin mistificare și distorsiune ortodoxia morală a unor politici din ce în ce mai agresive, minciuna asta ne-a marcat viețile atunci și continuă să ni le infecteze acum. Atunci propovăduia eliberarea de o dictatură care nu există, acum profesează eliberarea de o conspirație, a statului paralel, care nu există. Scopul, atunci și acum, era controlul statului prin ocuparea lui. Pentru a fi permanentă, ocuparea trebuia urmată de transformarea sistemului legal într-un sistem de legalizare a încălcărilor legii. Este ceea ce se petrece de câțiva ani cu justiția, sub ochii noștri uluiți și neputincioși. Mecanismul, cinic și nerușinat, e foarte simplu: subordonarea justiției față de interesele de partid și legalizarea abuzurilor derivate din aceste interese prin scoaterea în afara legii a sancțiunilor legale prevăzute împotriva lor. În Faust II, Goethe numea asta impunerea în mod legal a fărădelegii. E ceea ce trăim. – Horia-Roman Patapievici Fragment din cartea "Anii urii" de Horia-Roman Patapievici: "Pentru epoca de început a anilor urii, întrebarea politică fundamentală. a fost „De ce a fost ales Traian Băsescu țintă?". Răspunsul e foarte diferit de cel îndeobște furnizat. De regulă, se spune că: (a) TB încalcă Constituția; (b) este un președinte rudimentar, vulgar, brutal, autoritar, incult; (c) este dictator; (d) orice altceva, dar care seamănă cu punctele (a), (b) și (c). Dacă (a) este adevărat, atunci trebuie să aflăm de ce toți cei care atunci s-au mobilizat împotriva lui Traian Băsescu nu s-au mobilizat înainte împotriva lui Ion Iliescu, când acesta a încălcat, repetat, Constituția. Dacă nu se poate explica, comparând încălcările lui Iliescu cu încălările lui TB, atunci (a) este un pretext, iar încălcările Constituției devin doar „încălcări". Pretext însă, din ce motiv? Pot doar ghici. Un răspuns plauzibil este ceea ce în articolele din cuprinsul acestui volum am numit „Noua Alianță". Dacă (b) este adevărat, atunci raționamentul urmează în principiu, dar cu alte exemple, aceeași linie de argumente ca la (a). Deci ce avem? - un președinte căruia i se pot imputa gafe, unele minciuni, derapaje verbale. Dar este oare unul care să fi atentat la democrație, așa cum a făcut-o Iliescu cu mineriadele și cu dispozițiile date justiției sau serviciilor (de a nu retrocedă proprietățile confiscate ori arhiva fostei Securități), ori Emil Constantinescu cu „Țigaretă", cu modul în care și-a demis prim-ministrul? Cum trăsam limita între ceea ce NU le reproșam celor cărora le permitem (Iliescu, Constantinescu) și ceea ce imputăm celui căruia nu îi îngăduim nimic din ce le iertam celorlalți? Dacă (c) este adevărat și TB ar fi fost un dictator, atunci trebuie explicat cum de cei care îl critica nu sunt la închisoare, că pe vremea lui Ceaușescu; de ce nu sunt împușcați, ca în Rusia lui Puțin, unde jurnaliștii sunt eliminați pentru mult mai puțin decât fac zilnic împotriva lui TB toți înverșunații săi oponenți; de ce criticii săi își pot vedea nestânjeniți de viața lor, de ce patronii trusturilor de presă care au ca unic conținut atacarea lui TB continua să prospere, să își dubleze averile și așa mai departe?"