Carte

Partea nevazuta decide totul

de Horia-Roman Patapievici

Partea nevazuta decide totul, Horia-Roman Patapievici – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Partea nevazuta decide totul – Horia-Roman Patapievici

Tot sensul vieții noastre poate fi gândit ca o aducere la vizibilitate, prin felul nostru de a vedea, a părții de nevăzut din lume și din fiecare. Fiecare dintre eseurile cuprinse în acest volum pune în lumină sau celebrează o formă de nevăzut. Nu este nevăzutul suprasensibil ori extrasenzorial. Nu e nimic mistic în nevăzutul de care vorbesc și nimic mistagogic în felul în care îl invoc. Nevăzutul nu e o opțiune. Nevăzutul este aici, lângă noi, în noi, ca un dat inconturnabil al lumii și al naturii noastre. Suntem în el predați lui cu totul, așa cum suntem predați apei, când ne scufundăm, ori aerului, când ne regăsim respirația. Singularitatea condiției noastre constă în faptul că partea nevăzută, în viața noastră, decide totul, în situația în care singurele dovezi ale nevăzutului de care depindem stau în văzutul după care fugim, ori de care fugim, ori pe care îl pierdem.   La început, esența umanității europene a fost a unui om care se refugia dintr-un dezastru: gestul fondator constă în faptul că, în Eneida, eroul nu a părăsit Troia distrusă de flăcări singur, ci împreună cu esența trecutului său. Enea îl ducea în spinare pe bătrânul său tată, Anchise, care, la rândul lui, purta cu el lării și penații strămoșilor. Această imagine a fost cifrul simbolic al Romei și, ori de câte ori s-a reinventat, a fost și cifrul simbolic al Europei. - Horia-Roman Patapievici

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Partea nevazuta decide totul?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Partea nevazuta decide totul și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Partea nevazuta decide totul

Cine a scris cartea Partea nevazuta decide totul?

Partea nevazuta decide totul a fost scrisă de Horia-Roman Patapievici.

În ce an a apărut Partea nevazuta decide totul?

Partea nevazuta decide totul a apărut în anul 2019. Vezi și topul de cărți din 2019.

Câte pagini are Partea nevazuta decide totul?

Partea nevazuta decide totul are 296 de pagini.

La ce editură a apărut Partea nevazuta decide totul?

Partea nevazuta decide totul a fost publicată la editura HUMANITAS.

Care este cel mai mic preț pentru Partea nevazuta decide totul?

Cel mai mic preț găsit acum este 52.99 lei.

Există Partea nevazuta decide totul în format PDF?

Poți verifica Partea nevazuta decide totul în format PDF.

Cărți scrise de Horia-Roman Patapievici

Ai mai jos lista de cărți scrise de Horia-Roman Patapievici. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.