La cîteva decenii de la momentul în care și-a expus public așa-zisa teorie a adevărului integral în literatură, ce avea să-i aducă pentru mai bine de zece ani dificilă ocupație de șomer în plin avînt al epocii comuniste, Radu Cosașu aduna în volum o serie de texte post-’89 despre un alt tip de adevăr inconfortabil – acela al unui extremist de centru decis să susțină vehement moderația, cu toate nuanțele și riscurile ei. Liber, aflat sub „dictatura” a două partide, cel al Relei Dispoziții și cel al Bunei Dispoziții, se încăpățînează să nu cedeze în fața „damblalelor” care ne pîndesc la fiecare telejurnal de zi și de noapte. Hazotragismele din Anti-damblale, din care nu lipsesc umorul și autoironia cu care autorul ne-a obișnuit, întregesc tabloul unei căutări neîncetate de a scrie „bine, cu poftă, cu iluzie, cu subversivitate, sub tiranie”, dar și în democrația noastră precară. Propoziția «am ținut 23 de ani Telecinema-ul la România literară» e dintre cele cîteva, puține, care-mi fac bine, atunci cînd caut să calc numai pe bordura trotuarului, pentru a-mi verifica echilibrul, alungînd tenace, pas cu pas, ideea de dambla care ne încearcă în clipe privilegiate ale vieții în România. După 20 de ani, fraza mai sus subliniată îmi apare ca un semn de fidelitate din partea ultimei ursitoare îmbătrînite lîngă pixul meu, consilieră sobră, discretă și mai ales competența în tot ce e mixaj și montaj în textele mele, cu care înțeleg să trăiesc onest din ce am scris. - Radu Cosasu
