Chiar și atunci când tirania pare să domine o lume pustiită, cauza libertății se cere apărată, donquijotesc. Sacrificiul democratic este cel care redă vieții demnitatea pe care servitutea etatică i-o răpise. Rezistența este, reluând pe N. Carandino, prima condiție a libertății.
Într-un moment în care democrația românească pare să alunece într-un derizoriu mediatic, argumentele epocii 1938–1947 aduc în actualitate dicțiunea ideilor. Regimul libertății nu este doar unicul ce oferă șansa limitării puterii, ci este unicul în acord cu substanța umanului însuși. Căci națiunea nu este o reunire de sclavi decerebrați, ci o însumare de cetățeni care au în fibra lor atașamentul față de un set de valori centrat pe moderație, autonomie intelectuală și efort de solidarizare comunitar.
Iuliu Maniu, N. Carandino, Mihail Fărcășanu și Grigore T. Popa sunt departe de a fi repere intelectuale datate, irelevante din unghiul actualității. Recitirea lor este inseparabilă de revizitarea momentelor în care opțiunea dintre democrația constituțională și tiranie a fost oferită, tranșant. Istoria ideilor devine o pedagogie a libertății.
