La acest temperament histrionic prin excelență, să adăugăm cultul lui Delavrancea pentru muzica simfonică și de operă – mediul în care trăia familia scriitorului fiind unul eminamente artistic. Nu e o exagerare a spune că Delavrancea își auzea piesele – și nu doar replicile personajelor, ci toate efectele de zgomot (tunete, fulgere) care însoțesc momentele dramatice (mai ales în Apus de soare), pentru a intensifica efectul asupra spectatorului. De aceea indicațiile scenice ale autorului ar trebui citite cu mare atenție: pentru că avem astfel ocazia de a vedea cum gândea Delavrancea însuși – mare actor, ca orice mare orator – aparițiile eroilor, ca și fundalul sonor care să-i însoțească. Să mai adăugăm și certul talent plastic al scriitorului – manuscrisele sale au mereu desene pe margine, spre exemplu. Astfel că tot Delavrancea era și primul care își reprezenta mental piesele, fixându-le în spațiu. - Oana Soare
