Am spus-o și am scris de câte ori mi s-a oferit prilejul: Mihail Soare este unul dintre cei mai valoroși poeți români de la începutul secolului XXI. Citit de plăcere, te copleșește cu imaginația sa prodigioasă, sarcastică, sprijinită pe un vocabular aiuritor de divers, admirabil tezaurizat în volumele de până acum. Citită profesional, poezia lui Mihail Soare devoalează un repertoriu al paradoxurilor aproape inegalabil printre poeții noștri, mai iubitori de metafore și hiperbole decât de capcane ale logicii. Purtând o uimitoare amprentă a expresivității, opera sa acumulează avatarurile lirico-paradoxale ale unei conștiințe în căutare de sensuri, devenite uneori non-sensuri, dar departe de absurdul ionescian, rinocerizant, apreciat de o întreagă lume literară.
La Mihail Soare sensul logic devine paradox și rătăcește perpetuu până dispare, până devine contrariul său, transformându-se în disperare, finalmente în tragic. Acest mod de a gândi poetic, dus până la ultimele consecințe ale marilor izbânzi, este transfigurat în autentice monumente stilistice, iar cartea de față stă mărturie. Avem de-a face cu un teribil artist al cuvântului, care construiește, pe temelii adesea ciclopice, temerare zidiri, deschideri spre înalta cultură, căreia îi urmează marea frescă finală, unde consider că Ars profetica - în care versul liber, însă robust, aproape verset, se interferează cu cel clasic - constituie un amplu moment de sinteză, pe măsura promisiunilor. Excepțională realizare, devansând spectaculos lumescul, înspre o puțin obișnuită slavă a cerescului accesibil. - Șerban Codrin
