Seria de autor „N. Steinhardt” apare în coeditare cu Mănăstirea „Sfînta Ana” Rohia.
Ediție îngrijită, adnotări, cronologie și indice de Viorică Nișcov
Studiu introductiv de Nicolae Mecu
Steinhardt își continuă în Revista „masacrul” din volumul de debut, semnînd episodic tot „Antisthius” și parodiind acum stilul revistelor Criterion siVremea, precum și pe Eugen Ionescu. „ Mă întreb încă o dată dacă între Steinhardt cel de după 1964 și cel de pînă la 1947 există o ruptură. Recîtirea recentă a scrierilor de junețe mi-a consolidat opinia de acum zece ani. Cel de-al doilea Steinhardt nu înseamnă decît maturizarea firească a primului – sub impactul noilor experiențe existențiale, culturale și spirituale prin care i-a fost dat să treacă”, după cum observă Nicolae Mecu.
„Un corpus de avertismente spulberatoare de iluzii, semnalînd derapaje, atrăgînd atenția asupra marilor pericole camuflate de bune intenții, de cuvinte seducătoare sau de pură demagogie. «Copilul bătrîn»(cum îl caracteriza, mai degrabă cu o mîndrie melancolică și compasivă, Steinhardt-tatăl), părînd a fi trecut prin toate experiențele, smulge valul aparențelor, demistifică la tot pasul, seamănă întrebări neliniștitoare, vede cu un ceas mai devreme catastrofa și trezește din toropeală, vaticinează. În vremuri normale, el ar fi putut trece drept un exaltat și un dogmatic, acum însă, cînd pare a simți, ca Hamlet, cathe time is out of joint, surplusul de patos și fixarea încăpățînată în binele verificat intră în perimetrul normalității. ” (Nicolae Mecu)
