Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Atlantida – Edgar Cayce

Înlănțuirea riguroasă a faptelor revelate în aceste „lecturi“, care se eșalonează pe o durată de mai bine de douăzeci de ani, este stupefiantă, cu atât mai mult cu cât se referă la sute de „entități“ diferite. Aceste relatări îl vor duce pe cititor foarte departe în trecut, în preistorie, mit și legenda, și, de asemenea, în viitorul îndepărtat sau imediat, viitor în mișcare, viitorul unor mutații mai mult decât tulburătoare. Indiferent că sunteți amator de SF, de romane de anticipație, de istorie, curios, interesat de psihism sau, simplu, pasionat de relatări captivante, veți găsi în aceste pagini un concept în întregime nou al apariției omului pe Pământ, al evoluției sale, al raporturilor cu Dumnezeu și cu semenii săi. Se știe că Edgar Cayce nu l-a citit niciodată pe Platon,  nici vreo carte despre Atlantida și că, în realitate, nu știa  absolut nimic despre acest subiect atât de controversat. Dacă inconștientul său a putut să-l abordeze, dând  referințe, făcând corelații între legende și scrierile din Antichitate sau din timpurile vechi, asta constituie, după părerea noastră, exemplul cel mai frapant de clarviziune telepatică ce se poate imagina. Înlănțuirea riguroasă a faptelor revelate în aceste „lecturi“, care se eșalonează pe o durată de mai bine de douăzeci de ani, este stupefiantă, cu atât mai mult cu cât se referă la sute de „entități“ diferite. Aceste relatări îl vor duce pe cititor foarte departe în trecut, în preistorie, mit și legenda, și, de asemenea, în viitorul îndepărtat sau imediat, viitor în mișcare, viitorul unor mutații mai mult decât tulburătoare. Indiferent că sunteți amator de SF, de romane de anticipație, de istorie, curios, interesat de psihism sau, simplu, pasionat de relatări captivante, veți găsi în aceste pagini un concept în întregime nou al apariției omului pe Pământ, al evoluției sale, al raporturilor cu Dumnezeu și cu semenii săi.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Atlantida?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Atlantida și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Atlantida

Cine a scris cartea Atlantida?

Atlantida a fost scrisă de Edgar Cayce.

În ce an a apărut Atlantida?

Atlantida a apărut în anul 2008. Vezi și topul de cărți din 2008.

Câte pagini are Atlantida?

Atlantida are 111 de pagini.

La ce editură a apărut Atlantida?

Atlantida a fost publicată la editura DINASTY BOOKS PROEDITURA SI TIPOGRAFIE.

Există Atlantida în format PDF?

Poți verifica Atlantida în format PDF.

Cărți scrise de Edgar Cayce

Ai mai jos lista de cărți scrise de Edgar Cayce. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.