Aventurile lui Tom Sawyer

     “Multe din aventurile povestite în această carte chiar au avut, loc; una sau două au făcut parte din propriile mele experiențe, restul fiind ale băieților care îmi erau colegi de școală. Huck Finn e inspirat din realitate; la fel și Tom Sawyer, dar nu dintr-un anume personaj — ci este o combinație de trăsături a trei băieți pe care i-am cunoscut și, prin urmare, aparține ordinului compozit al arhitecturii.     Superstiții ciudate bântuiau mai ales printre copiii și sclavii din Vest în perioada acestei povestiri — adică în urmă cu treizeci sau patruzeci de ani.     Deși cartea mea e destinată a face plăcere băieților și fetelor, sper că nu va fi ocolită de bărbați și femei din acest motiv, pentru că o parte din planul meu a fost să încerc să le amintesc cu duioșie adulților despre cum erau ei înșiși odinioară, despre cum simțeau, gândeau și vorbeau și despre cât de nesăbuite puteau să le fie uneori acțiunile.” (AUTORUL. HARTFORD, 1876.)      Fragment din roman:       “Primul lucru de care auzi Tom vineri dimineață, cum se trezi, fu o veste bună. Familia judecătorului Thatcher se întorsese în oraș cu o seară în urmă. Acum, și Joe Indianul, și comoara lui trecură pe planul doi, ca importanță, în timp ce Becky îl interesa cel mai mult acum. S-au întâlnit și au petrecut de minune, jucându-se „de-a hoții și vardiștii" și de-a „uliul și porumbeii", Împreună cu o ceată de colegi de-ai lor. Ziua se încheie cu un fapt deosebit de îmbucurător: Becky o tot sâcâise pe mama ei să fixeze pentru ziua următoare picnicul atât de mult așteptat și atât de îndelung amânat, iar mama ei fusese de acord. Încântarea copilei nu cunoștea margini, iar a lui Tom de asemenea. Invitațiile fură trimise înainte de căderea serii și imediat tinerii din târg fură cuprinși de febra pregătirilor și de o așteptare febrilă. Bucuria lui Tom îl ținu treaz până la o oră destul de târzie, mai ales ca nădăjduia să audă mieunatul lui Huck și să poată pune mâna pe comoară, ca să aibă cu ce să-i facă să se minuneze pe Becky și pe ceilalți participanți la picnicul de a doua zi, dar rămase dezamăgit. În noaptea aceea nu se auzi niciun semnal.      Sosi, în cele din urmă și dimineața, iar pe la ceasurile zece sau unsprezece, o ceață veselă și zburdalnică se adunase în casa judecătorului Thatcher, totul fiind deja pregătit pentru plecare. Nu era obiceiul ca vârstnicii să ia parte la asemenea picnicuri. Se consideră că tinerii erau în siguranță, sub aripa ocrotitoare a câtorva domnișoare de optsprezece ani și a câtorva domni de douăzeci și trei de ani sau, oricum, pe undeva pe-acolo. Vechiul feribot cu aburi fusese închiriat special pentru această ocazie.”