Un yankeu la curtea regelui Arthur

Legile excesive și obiceiurile despre care se vorbește în această povestire au caracter istoric, așa cum au și faptele folosite pentru a le exemplifica. Nimeni nu pretinde că aceste legi și obiceiuri au existat în Anglia secolului VI; nu, se pretinde doar că, în măsura în care ele au existat în civilizația engleză sau în alte civilizații ale unor timpuri mult mai îndepărtate, putem fi încredințați că nu e nicio calomnie la adresa secolului al VI-lea dacă presupunem că ele funcționau și atunci. Este pe deplin legitim să presupunem că oricare dintre aceste legi sau obiceiuri ar fi lipsit în acele vremuri îndepărtate, locul ei ar fi fost luat, cu abilitate, de una încă și mai proastă. Întrebarea dacă există acel lucru numit dreptul divin al regilor, nu-și afla răspunsul în această carte. A fost considerată o chestiune prea încurcată. Ca în fruntea unui popor ar trebui să fie o persoană cu un caracter nobil și abilitați excepționale, a fost un fapt dovedit și de netăgăduit. Că Divinitatea ar trebui să facă această alegere a fost, tot așa, un fapt dovedit și de netăgăduit; prin urmare, că El o și face, așa cum se susține, a fost o deducție inevitabilă. Dar asta numai până când autorul acestei cărți s-a întâlnit cu Madame Pompadour și Lady Castelmaine, și cu alte personaje nobile din aceeași categorie; acestea s-au dovedit a fi foarte greu de încadrat în schemă, așa că s-a considerat a fi mai bine că această carte (ce trebuie să apară în această toamnă) să-și urmeze cursul, iar apoi să ne pregătim să rezolvăm problema într-o altă carte. Este, fără îndoială, un lucru ce ar trebui rezolvat și eu nu voi avea, oricum, nimic special de făcut iarna viitoare. - Mark Twain