Carte

Aviatori De Altadata

de Daniel Focsa

Aviatori De Altadata, Daniel Focsa – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Aviatori De Altadata – Daniel Focsa

◊ Mariana Drăgescu și fabuloasa Escadrilă Albă ◊ Amintirile inedite ale Nadiei Russo ◊ Eroii uitați ◊ Nimic nu i-a putut opri să zboare! Zburători infirmi din aviația mondială "Daniel Focșa este istoric ca formație și profesie. Dar asta contează mai puțin în cazul acestui autor ale cărui volume au mai degrabă un caracter de investigație jurnalistică și în același timp calități literare ce nu pot fi ignorate. Desigur, experiența și învățătura lui în domeniul cercetării trecutului au un rol în reușita scrisului său, dar, la urma urmei, o colecție de date obiective poate fi transformată într-o carte bună sau rea, adresată unui public de specialitate sau unuia mult mai extins. Pariul lui Daniel Focșa mi se pare a fi pe varianta din urmă. Așa este și bine pentru că istoria, pentru a fi însușită, trebuie să fie, pînă la un prag desigur, accesibilă unui număr mare de potențiali cititori ce trebuie să înțeleagă și să se pasioneze de subiectele tratate. Nu e ușor de ținut cumpănă între rigoarea redării documentului, interpretarea faptelor, reconstituirea personajelor și, pe de altă parte, relatarea captivantă a acestora fără a cădea în trivializarea narațiunii prin senzațional. După ce am citit primele două volume ale lui Daniel Focșa și acum, în manuscris, și pe al treilea, cred că orice lector iubitor al istoriei și al literaturii îi poate acorda credit".

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Aviatori De Altadata?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Aviatori De Altadata și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Aviatori De Altadata

Cine a scris cartea Aviatori De Altadata?

Aviatori De Altadata a fost scrisă de Daniel Focsa.

În ce an a apărut Aviatori De Altadata?

Aviatori De Altadata a apărut în anul 2012. Vezi și topul de cărți din 2012.

Câte pagini are Aviatori De Altadata?

Aviatori De Altadata are 98 de pagini.

La ce editură a apărut Aviatori De Altadata?

Aviatori De Altadata a fost publicată la editura INSTITUTUL EUROPEAN.

Care este cel mai mic preț pentru Aviatori De Altadata?

Cel mai mic preț găsit acum este 16.92 lei.

Există Aviatori De Altadata în format PDF?

Poți verifica Aviatori De Altadata în format PDF.

Cărți scrise de Daniel Focsa

Ai mai jos lista de cărți scrise de Daniel Focsa. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.