PDF

Cartea Aviatori De Altadata PDF

de Daniel Focsa

Aviatori De Altadata, Daniel Focsa – copertă

Cauți Cartea Aviatori De Altadata PDF de Daniel Focsa? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Aviatori De Altadata - Daniel Focsa

◊ Mariana Drăgescu și fabuloasa Escadrilă Albă ◊ Amintirile inedite ale Nadiei Russo ◊ Eroii uitați ◊ Nimic nu i-a putut opri să zboare! Zburători infirmi din aviația mondială "Daniel Focșa este istoric ca formație și profesie. Dar asta contează mai puțin în cazul acestui autor ale cărui volume au mai degrabă un caracter de investigație jurnalistică și în același timp calități literare ce nu pot fi ignorate. Desigur, experiența și învățătura lui în domeniul cercetării trecutului au un rol în reușita scrisului său, dar, la urma urmei, o colecție de date obiective poate fi transformată într-o carte bună sau rea, adresată unui public de specialitate sau unuia mult mai extins. Pariul lui Daniel Focșa mi se pare a fi pe varianta din urmă. Așa este și bine pentru că istoria, pentru a fi însușită, trebuie să fie, pînă la un prag desigur, accesibilă unui număr mare de potențiali cititori ce trebuie să înțeleagă și să se pasioneze de subiectele tratate. Nu e ușor de ținut cumpănă între rigoarea redării documentului, interpretarea faptelor, reconstituirea personajelor și, pe de altă parte, relatarea captivantă a acestora fără a cădea în trivializarea narațiunii prin senzațional. După ce am citit primele două volume ale lui Daniel Focșa și acum, în manuscris, și pe al treilea, cred că orice lector iubitor al istoriei și al literaturii îi poate acorda credit".

Cauți Aviatori De Altadata în format PDF? Gândește-te la Daniel Focsa.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Daniel Focsa a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Daniel Focsa a investit-o în Aviatori De Altadata.

DESCHIDE VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Aviatori De Altadata

Cine a scris cartea Aviatori De Altadata?

Aviatori De Altadata a fost scrisă de Daniel Focsa.

Câte pagini are Aviatori De Altadata?

Aviatori De Altadata are 98 de pagini.

Unde găsesc Aviatori De Altadata în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Aviatori De Altadata?

Compară prețurile pe pagina cărții Aviatori De Altadata sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Daniel Focsa

Ai mai jos lista de cărți scrise de Daniel Focsa. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.