Basme ed.2017

Deși a abordat toate speciile prozei foIclorice, basmele sunt acelea care i-au asigurat lui Ispirescu popularitatea. El recreează basmul, întocmai ca povestitorii populari, păstrând schema, formele fixe specifice folclorului, oralitatea, expresiile populare. Personalitatea proprie transpare, totuși, din intențiile moralizatoare, din tonul, uneori romantic, din amănuntele istorice și mitologice pe care le include în povestire. Basmele lui Ispirescu reprezintă un bogat material de studiu pentru cunoașterea culturii noastre populare. Devenite clasice, ele au contribuit, alături de operele marilor scriitori, la formarea limbii noastre literare. - Lucia Cireș CUPRINS Fișa biobibliografică  Referințe critice Tinerețe fără bătrânețe și viața fără de moarte  Prâslea cel voinic și merele de aur  Sărea în bucate  lleana Simziană  Fat Frumos cel rătăcit  Greuceanu  Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat  Cei trei frați împărați  Fața săracului cea isteață  Fata moșului cea cuminte  Copilul cel isteț  Înșiră-te mărgăritari  Fragment din basm: "— Căutăm, zise el, Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.  — Dacă căutați ceea ce ziseși, aci este. Atunci descalică și intră în palat. Acolo găsi încă două femei, una cu alta de tinere; erau surorile cele mai mari. El începu să mulțmească zânei pentru că l-a scăpat de primejdie; iară ele, de bucurie, gătiră o cină plăcută și numai în vase de aur. Calului îi dete drumul să pască pe unde vă voi dansul; pe urmă îi făcură cunoscuți tuturor lighioanelor, de puteau umbla în tihnă prin pădure. Femeile îl rugară să locuiască de aci înainte cu dânsele, căci ziceau că li se urâse, șezând tot singurele; iară el nu aștepta să-i mai zică o dată, primi cu toată mulțumirea, ca unul ce aceea și caută. Încet, încet, se deprinseră unii cu alții, își spuse istoria și ce păți până să ajungă la dânsele, și nu după multă vreme se și însoți cu fața cea mai mică. La însoțirea lor, stăpânele casei îi deteră voie să meargă prin toate locurile de primprejur, pe unde vă voi; numai pe o vale, pe care i-o și arătară, îi ziseră să nu meargă, căci nu va fi bine de el; și-i și spuseră că acea vale se numea Valea Plângerii. Petrecu acolo vreme uitată, fără a prinde de veste, fiindcă rămăsese tot așa de tânăr, ca și când venise. Trecea prin pădure, fără să-l doară măcar capul. Se desfată în palaturile cele aurite, trăia în pace și în liniște cu soția și cumnațele sale, se bucură de frumusețea florilor și de dulceață și curățenia aerului, ca un fericit. Ieșea adesea la vânătoare; dar, într-o zi se lua după un iepure, dete o săgeată, dete două și nu-l nimeri; supărat alerga după el și dete și cu a treia săgeată, cu care îl și nimeri; dar nefericitul, în învălmășeală, nu băgase de seamă că, alergând după iepure, trecuse în Valea Plângerii. "