Cartea Basme, povestiri si nuvele - B. St. Delavrancea PDF

Textele selectate pentru această ediție sunt: • Palatul de cleștar • Fata moșului • Neghinița • Departe, departe • Norocul dracului • Bunicul • Bunica • Sorcova • Domnul Vucea • Sultănică • Hagi Tudose • Zobie • Iancu Moroi • Răzmiriță • Odinioară • Pravoslavnicul și slăninile • Fanta-Cella Acestea se adaugă zestrei alese și nemuritoare lăsată literaturii române de Barbu Ștefănescu Delavrancea și care nu trebuie să lipsească din nicio biblioteca școlară.    Prozator cu excepționale calități - ascuțit spirit de observație a vieții, forța de pătrundere a sufletului omenesc, darul conturării sugestive a chipurilor, imaginație bogată și permanentă învolburare, fraza colorată și muzicală – dramaturg cu impresionante puteri de însuflețire a trecutului, gazetar de prestanță, orator de strălucit renume – iată dominantele care definesc personalitatea complexă a lui Delavrancea. - George Șovu Fragment din nuvela "Sultănica":   „Sultănica nu mai băgă nimic în gură. Se topea pe picioare. îngălbenise, se uscase că iască și-i scoteai vorba cu cleștele. Ochii ei, drăgălași odinioară, în fiece dimineață erau roșii. Noaptea, cum simțea pe mama Stânca înșelată de somn, plângea năbușit până ce pleoapele îi zgâriau luminile. Unde o apucă gândurile, acolo rămânea, fără a clipi cu manele înțepenite ca niște bețe. Și după ce se întunecă, pe buzele ei, crăpate și acoperite cu pielițe pârlite, trecea câte un surâs trist și plin de amărăciune. Nu mai știa de lume, nici de rugăciunea obișnuită. Să mișcă că o vartelniță, fără să știe, fără să vrea. Când umblă, alunecă ușor, ca umbra ce însoțește pașii omului. Așa se văd, în codrii muscelelor, mesteceni bălai, cu frunzișul mărunt prin care tremura cerul vioriu, și deodată, că arși de var la rădăcină, se scutură de frunză, se cojesc de teaca lustruită, se-ncovoaie, se usucă și pier pe nesimțite. Sultănica, de n-ar peptăna-o mă-sa, nu s-ar mai peptăna. Și când mama Stânca îi desfășura valurile de păr, negru și des, peptinele îi scăpă din mână ca la o ciolacă, gâtul nu-i mai ține capul fără pic de carne și, cu un glas ce abia se aude, îi zice: „Spune maichii focul tău"... Ce nu făcuse bătrâna?... Colindase, pe furiș, prin satele dimprejur după meștere și cărturarese. Unei țigănci dase trâmbă de nouă cămeși pentru ghicirea soartei pe stele, pe bobi și pe furtuni... Dar nici leturghiile, nici cântecele, nici vrăjile nu-i scăpă copila de veștejire. Din zvon aflase că ai scăpă ce ți-e drag dacă te-ai da în munca Ielelor. Nu c-a crezut, dar a încercat.”