Petre Ispirescu (1830‑1887) este un cunoscut folclorist și prozator, numele său fiind cel mai adesea asociat cu basmele populare românești. Se naște și trăiește în București, tatăl său fiind frizer. Se pare că mama, de origine transilvăneană, i‑ar fi insuflat încă din copilărie plăcerea de a asculta, de a reține și de a istorisi la rândul său basme.
La insistențele mamei, începe școala pe lângă diferite biserici, dar din pricina lipsurilor materiale se vede nevoit să renunțe la studii de la o vârstă fragedă și se angajează ca ucenic pe lângă o tipografie. Cu timpul, ajunge să conducă sau chiar să dețină tipografii (lucrând la Naționalul, Tipografia Academiei Române etc.), meseria facilitându‑i întâlnirea cu numeroși cărturari și oameni de cultură de prim rang, precum A.I. Odobescu, N. Filimon sau B.P. Hasdeu, care îi încurajează interesul și preocuparea pentru studierea creațiilor folclorice.
În 1862 publică în Țeranul român primul său basm, Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Zece ani mai târziu, vede lumina tiparului volumul Legende și basmele romanilor. Ghicitori și proverburi. Colaborează frecvent la numeroase reviste și publicații: Convorbiri literare, Familia, Revista literară, România liberă, Tribuna, Columna literară, Dorobantul. În timpul vieții, i‑au mai fost publicate volumele: Snoave sau povești populare (1873‑1874), Isprăvile și vieața lui Mihai Viteazu (1876), Din poveștile unchiașului sfătos. Basme păgânești (1879), Pilde și ghicitori (1880), Legende sau basmele românilor (1882), Basme, snoave și glume (1883), Din poveștile unchiașului sfătos. Despre pomul Crăciunului (1886), Povesti morale (1886). Se stinge din viață pe 27 noiembrie 1887, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din București.
